Confruntări violente aveau loc astăzi, în mai multe districte din provincia Helmand (sud), între armata afgană şi circa 800 de talibani, aceştia din urmă lansând în urmă cu cinci zile o vastă ofensivă care a făcut deja peste 150 de morţi, au anunţat autorităţile afgane citate de AFP.
În lupte au fost ucişi până în prezent 100 de talibani, a precizat Ministerul afgan de Interne, precum şi 21 de soldaţi şi 40 de civili, între care femei şi copii, după cum a indicat Omar Zwak, purtător de cuvânt al guvernatorului provinciei Helmand.
“Cel puţin 21 de soldaţi din forţele afgane au fost ucişi şi peste 40 au fost răniţi în confruntările din ultimele cinci zile”, a declarat Omar Zwak. El a precizat, totodată, că peste 2.000 de familii au fost nevoite să-şi părăsească locuinţele din cauza acestor lupte.
Purtătorul de cuvânt al Ministerului de Interne de la Kabul, Siddiq Siddiqi, a dat asigurări că “forţele afgane primesc întăriri şi că ele nu au suferit pierderi importante de teritoriu”.
Provincia Helmad este bastionul tradiţional al insurgenţilor talibani, dar astfel de ofensive au fost rare în ultimii ani, rebelii utilizând în atacurile lor bombe artizanale, notează agenţia citată.