Un mare actor l-a inspirat pe Dichi și l-a făcut să-și dorească să devină el însuși actor
Ion Dichiseanu a povestit că, în copilărie, a văzut pentru prima dată o piesă de teatru și a rămas vrăjit de interpretul rolului principal: marele actor Radu Beligan.
”Nimeni din neamul meu nu a fost actor.” povestea Dichi. ”Muzica o aveam în sânge de acasă, de la părinți, bunici… Iar cu teatrul, primul contact l-am avut încă de mic. Eu sunt născut la Adjud. Eram copil și a venit la noi în oraș o trupă din care făcea parte Radu Beligan”.
Emoția a fost atât de puternică, că momentul i-a rămas întipărit în minte.
”L-am văzut pe Beligan într-o piesă a lui Tudor Mușatescu, „O crimă celebră”. De atunci am fost puternic marcat de teatru, de ce am văzut… Aveam vreo 7-8 ani. La pavilioanele CFR-ului, unde lucra tatăl meu, aveam o magazie, iar acolo erau cuptoare de pâine. Și acolo am făcut prima scenetă. Furam cearceaful de pe sârme, cu tot cu sfoară, pentru a face cortina, luam covorul din casă ca să fac ce vedeam prin poze. Frate-miu, având spirit comercial, îi invita pe vecini, ca să avem spectatori, cu un leu intrarea. Interpretam ce-mi trecea prin minte…”, a povestit actorul.
A pornit spre inginerie, dar tot la actorie a ajuns
Totuși, viața avea să-l ducă în altă direcție. ”Părinții mei, înainte de a muri, au vrut să mă facă inginer. Eu am terminat liceul la Cantemir, în București și am intrat la Politehnică doar ca să le respect dorința. Am făcut un an și m-a picat la chimie anorganică. Toată vara, în loc să umblu cu tratatul de chimie la subțioară, eram după mine cu Shakespeare, Dostoievski, Eminescu. Într-o zi, iubita unui prieten de-al meu, care era studentă la Drept, mi-a spus să încerc să fac actoria, pentru că vedea că am talent.”, relata actorul.
”Știam monologul lui Othello, căruia ulteror i-am dat și viață. Ea m-a dus la George Vraca… Parcă văd și acum… Era dimineață. M-a ascultat Vraca, i-am spus monologul. Eram un copil al nimănui, fiu de ceferist, unii erau cu pile. Mi-a făcut o scrisoare, să dau examen la Institutul de Artă Teatrală Cinematografică… Ăsta a fost marele meu avantaj, mână bună din partea lui. Când m-au înscris, din 300 și ceva de candidați, am intrat pe 12 locuri. Dar picai și după anul 1. Abia când treceai în anul 3 erai sigur că terminai institutul. George Vraca m-a iubit toată viața. Se zvonise chiar că eram copilul lui, pentru că tot ce voiam, aia jucam. Eram un răsfățat al teatrului.” și-a amintit Dichi de începuturile carierei lui.