Inspectorii americani, nas în nas cu racheta hipersonică a lui Putin

Avangard este una din noile arme ultramoderne prezentate anul trecut de liderul de la Kremlin

Rusia a declarat că a arătat inspectorilor americani noul său sistem de rachete nucleare hipersonice, ca parte a unui tratat bilateral de control al armelor a informat marți Interfax.

Președintele Vladimir Putin a declarat, la sfârșitul anului trecut,  că Rusia va fi gata să implementeze sistemul de rachete Avangard (cod NATO: SSC-X-9 Skyfall) într-un an.

Una dintre numeroasele arme noi anunțate de Putin în 2018, Avangard a fost prezentată ca un sistem extrem de versatil și care poate scăpa de sistemele americane de apărare împotriva rachetelor, scrie Moscow Times.

Ministerul rus al Apărării a organizat o demonstrație a sistemului Avangard în fața unui grup de inspecție american care a vizitat Rusia în perioada 24 - 26 noiembrie, a informat și Interfax.

„Partea rusă a organizat o demonstrație pentru a ajuta la asigurarea viabilității și eficacității noului tratat START", a declarat armata rusă, adăugând că intenționează să pună sistemul Avangard în serviciul de luptă înainte de sfârșitul acestui an.

Noul START, sau noul tratat de reducere a armelor strategice, limitează numărul lansatorilor și focoaselor puse în serviciu de de Rusia și de Statele Unite.

Moscova și-a anunțat intenția de a extinde START înainte de expirarea sa, în februarie 2021, în timp ce Washingtonul a anunțat că va aștepta până anul viitor pentru a lua o decizie.