Actorul îşi lansează astăzi ediţia a doua a cărţii-manuscris "Note de insomniac", în care sunt evocate personalităţi ale lumii interbelice.
Iubesc arta, care este arta de a povesti opoziţiile. Teatrul te învaţă să-l cunoşti şi să-l iubeşti pe celălalt“, acesta este începutul „Notelor de insomniac“, scrise de mână de Radu Beligan, apărute în 2001 în colecţia Bibliofilă, a Editurii Artprint.
Această colecţie a reluat tradiţia interbelică de reproducere în tiraj limitat a manuscriselor aparţinând unor personalităţi ale culturii contemporane.
Astăzi, în cadrul Festivalului Artelor, la Sala Mică a Palatului, de la ora 19.00, actorul Radu Beligan va susţine conferinţa „Confesiuni despre Viaţă şi Artă“, după lansarea celei de-a doua ediţii a manuscrisului „Note de insomniac“. Această a doua ediţie, revizuită şi completată, a fost scoasă cu ajutorul Asociaţiei Viitorului European al României, condusă de Pepino Popescu. Au fost editate 900 de exemplare, scrise de mâna maestrului, care vor fi distribuite la spectacolele susţinute de actor. Fiecare exemplar va avea autograful autorului şi va costa 100 de lei, spun organizatorii de la VreauBilet.ro.
Puşcărie pentru calambururi Radu Beligan îşi scrie jurnalul propriilor amintiri. El a întâlnit, în peste 70 de ani de teatru, nume extraordinare ale scenei româneşti. În paginile sale, regăsim secvenţe legate de Aura Buzescu, Nicolae Bălţăţeanu, Lucia Sturdza Bulandra,Toma Caragiu, Storin, Manolescu, Iancovescu, Calboreanu, Giugaru, Vasiliu-Birlic, Vraca, Victor Ion Popa, Gheorghe Timică sau Eugène Ionesco.
„Prin 1950, eram la o masă cu Şerban Cioculescu, Ion Barbu şi Ion Iancovescu, în braseria de la Athénée Palace. Uşa se deschide brusc şi un june gazetar de la «Scânteia» se îndreaptă spre noi, debordând de entuziasm: «Aţi auzit? În curând, în Uniunea Sovietică pâinea va fi gratis!». Da, dar cu ce preţ... a replicat trist Iancovescu. Calamburul ăsta l-a costat câteva luni de puşcărie“, povesteşte Radu Beligan. În 1964, actorul începuse repetiţiile la Teatrul de Comedie cu „Rinocerii“, piesa lui Eugène Ionesco. Radu Beligan povesteşte întâlnirea cu dramaturgul. „Întâmplarea a făcut să-l întâlnesc pentru întâia oară pe Eugène Ionesco în... Japonia, unde avea loc o reuniune a Institutului Internaţional de Teatru. (...)
Cum aş putea găsi tonul cel mai potrivit pentru a-l descrie pe acest om? Cred că aş fi cel mai aproape de adevăr dacă aş spune că Eugène Ionesco ştia să-şi ascundă adânca şi iremediabila anxietate, furtunile care, undeva în adânc, îl cutremurau, lăsând să apară la suprafaţă numai accesele de veselie, de bucurie neastâmpărată, de invenţie jucăuşă. Nu se vedea deloc că s-a format sub steaua lui Kafka, ci numai că i-a îndrăgit pe Caragiale şi pe Urmuz. (...) De altfel, a agreat întotdeauna răscrucile lumii şi ale spiritului.
Era un om fermecător. Spontan, nobil, neprevăzut, el se afla într-o continuă febră intelectuală, oscilând între un umor care îşi căuta şi îşi găsea pretutindeni obiectul şi o tristeţe care urca în valuri bruşte, dintre cele mai tainice zone ale fiinţei sale“.