Insolvența, sperietoarea Ligii I Campionatul este la pământ

Insolvența, sperietoarea Ligii I Campionatul este la pământ

Până la finalul sezonului, numărul echipelor aflate în criză financiară va ajunge la nouă, iar problemele au ajuns și pe masa membrilor CSM.

Competiția internă de fotbal traversează, în această stagiune, cele mai grele vremuri din istorie.

Șase echipe sunt deja în insolvență, iar această stare de fapt le împiedică să evolueze în cupele europene, indiferent de poziția pe care o vor ocupa în clasamentul de la finalul acestui sezon.

„S-a creat un precedent”

Ne puteți urmări și pe Google News

Din această cauză, despre Dinamo, Rapid, CFR Cluj, Oțelul Galați, Petrolul și Universitatea Cluj se poate spune că joacă doar ca să se afle în treabă.

Aceste echipe nu mai au motivație și aruncă întreaga competiție în derizoriu.

Mai mult, Ciprian Mozacu, fost fotbalist, actual vicepreședinte al Asociației Fotbaliștilor Amatori și Nonamatori (AFAN), anunță că și alte cluburi își vor cere in solvenț a cât de curând.

„În afara celor șase echipe care sunt deja în insolvenţă, din prima ligă, avem informaţii că mai sunt echipe care vor să intre în insolvenţă. S-a creat un precedent şi acum mulţi vor să ia această decizie”, a spus Mozacu la Sport.ro.

Au făcut plângere la CSM!

Oficialul a precizat că cei de la AFAN s-au adresat Consiliul Superior al Magistraturii (CSM), în legătură cu procedurile de insolvență.

„Din cauza problemelor create de insolvență, AFAN a făcut plângere la Consiliul Superior al Magistraturii, noi am încercat să rezolvăm problema pe cale amiabilă, dar nu s-a putut”, a mai afirmat vicepreședintele AFAN.

Conform surselor EVZ, în viitorul apropiat, alte trei echipe își vor cere insolvența. Este vorba despre FC Brașov, Ceahlăul Piatra Neamț și Pandurii Târgu Jiu. Astfel, în Liga I, jumătate dintre formații nu vor avea drept de participare în cupele europene, iar pentru unele, unica provocare va fi legată de evitarea retrogradării.

În acest moment, potrivit ierarhiei, în Liga Europa au drept de joc cei de la Astra (locul trei), ASA Târgu Mureș (locul patru) și CS „U” Craiova (locul cinci).