Inițiativă PSD: Persoanele care îşi schimbă DOMICILIUL cu 3 luni înaintea alegerilor votează UNDE AU LOCUIT

Inițiativă PSD: Persoanele care îşi schimbă DOMICILIUL cu 3 luni înaintea alegerilor votează UNDE AU LOCUIT

Deputatul PSD, Florin Gheorghe a depus la Senat o inițiativă legislativă prin care alegătorii care își schimbă domiciliul sau reşedinţa cu mai puţin de trei luni înainte data alegerilor locale vor putea vota doar în comuna sau oraşul în care au avut domiciliul sau reşedinţa anterior, anunță Mediafax. El susține că această măsură va reduce riscul de fraudare a alegerilor.

''Alegătorul care şi-a schimbat domiciliul sau reşedinţa cu mai puţin de trei luni înainte de data alegerilor îşi va exercita dreptul de vot în comuna, oraşul, municipiul sau aubdiviziunea administrativ-teritorială a municipiului în care alegătorul a avut anterior domiciliul sau reşedinţa, după caz'', se arată în iniţiativa depusă la Senat de deputatul PSD Florin Gheorghe.

El susţine, în expunerea de motive, că actuala legislatie menţine încă posibilităţi de fraudare a procesului electoral.

''Una dintre ele este tot mai utilizată în alegerea autorităţilor administraţiei publice locale din unităţile administrative de mici dimensiuni - comune sau oraşe cu mai puţin de 10 mii de locuitori. Ea prinde forma turismului electoral, prin care unii cetăţeni îşi schimbă domiciliul sau reşedinţa cu numai câteva zile înainte de data alegerilor, în vederea susţinerii unui anumit candidat'', a declarat deputatul PSD.