Iniţiativa Africană - noul instrument de putere al Rusiei în Africa
- Iuliu Vlădescu
- 14 iunie 2024, 16:56
Dezmembrarea grupului de mercenari Wagner nu afectează rețeaua de influență a Rusiei în Africa, ci dimpotrivă, scrie Le Figaro.
Gruăul Wagner, încă prezent și mactiv în Africa
Diviziunea grupului Wagner în urma morții lui Prigojin în august 2023 nu lasă orfane forțele ruse prezente în Africa, ci dimpotrivă. Rețeaua de mercenari chiar pare să se fi întărit din septembrie anul trecut, deoarece "atenția statului rus în această direcție nu a slăbit, ci a fost sporită", potrivit unui raport al Institutului Polonez de Afaceri Externe (PISM) publicat pe 23 mai.
Înainte de moartea lui Prigojin, Moscova ducea un război pentru influență pe continentul african prin două canale majore. Responsabil cu asigurarea prezenței militare ruse în Africa, grupul Wagner a fost susținut de o agenție de propagandă care a desfășurat operațiuni psihologice în Africa.
Aceasta a fost Agenția de Cercetare pe Internet (IRA) a cărei misiune principală a fost dezinformarea cu scopul de a discredita Franța și, prin extensie, Occidentul în Africa. Aceste două organizații funcționau împreună, una era responsabilă pentru asigurarea omniprezenței militare ruse, în timp ce cealaltă se concentra pe războiul informațional.
Pe cine a trimis Putin în Africa
Acum, când grupul de mercenari și IRA sunt demoralizate, cele două organizații sunt înlocuite de Corpul African și, respectiv, Inițiativa Africană. Viktor Lukovenko este noul om puternic din spatele dezvoltării influenței ruse în Africa. El controlează inițiativele africane pe baza directivelor primite de la Moscova.
Potrivit unui studiu al Centrului African pentru Studii Strategice, publicat în aprilie 2024, rețelele de dezinformare care încearcă să moduleze peisajele informaționale africane s-au înmulţit de patru ori în interval de doi ani. Aceste campanii perturbă echilibrul social și încurajează sistemele nedemocratice.
Dezvoltarea și extinderea sferei mediatice deschide o breşă către dezinformarea în care Rusia nu pare să ezite să se introducă. Potrivit aceluiași studiu, aproape 39 de țări africane "au fost ținta unei campanii specifice de dezinformare".
Propaganda Rusiei în țările din Africa
Statele afectate de această răspândire a mass-mediei ruse false sunt în principal țările din Africa sahariană și Africa de Vest. O declarație a Departamentului de Stat al SUA din luna februarie afirmă că aceste campanii de dezinformare "provoacă violențe mortale" și "au încurajat și validat loviturile militare". Prin promovarea dezinformarii, "guvernul rus dăunează în mod activ țărilor pe care le vizează și continentului african în ansamblu".
Potrivit studiului efectuat de African Center for Strategic Studies, mai mult de jumătate din campaniile de dezinformare sunt orchestrate de state străine, printre care Rusia, China, Emiratele Arabe Unite, Arabia Saudită și Qatar. Se spune că Rusia este sponsorul a 40% din toate campaniile derulate pe continent.
Acțiunile desfășurate de Inițiativa Africană sunt ancorate în războiul pentru influență care opune Occidentul Rusiei. Obiectivul este de a revigora tensiunile și sentimentele de resentimente față de prezența Occidentului, mizând pe memoria dureroasă a colonizării.
Strategiile Inițiativei Africane și planurile lui Putin
În februarie anul trecut, Departamentul de Stat american a publicat un comunicat în care prezenta strategiile Inițiativei Africane și planul de acțiune al acesteia. Pe lângă persoanele care fac parte din acest grup, jurnaliştii şi bloggerii africani transmit acţiunile Iniţiativei Africane, astfel încât acestea să aibă o mai mare amploare. Potrivit aceluiași comunicat, organizația are birouri în Ouagadougou, Burkina Faso și Bamako, Mali.
Temele abordate sunt în principal inițiative de sănătate americane și occidentale în Africa. Aceasta implică dezvăluirea de informații despre focarul unei boli virale cauzate de țânțari în Africa. Drept urmare, sunt divulgate idei conspirative despre industria farmaceutică occidentală, eforturile filantropice pentru sănătate și răspândirea bolilor pe continent.
Același comunicat de presă indică faptul că transformarea fluxurilor de informații străine este "mai ales dăunătoare atunci când vizează informațiile legate de sănătate. Această campanie de dezinformare a Kremlinului trebuie să se oprească imediat înainte de a reprezenta un risc și mai mare pentru securitatea sănătății în Africa". Este vorba despre o adevărată luptă pe rețelele de socializare.
Moscova, dezinformări în masă în Africa
Organizația este foarte activă pe platformele sale de internet. De exemplu, ea folosește afrinz.ru și VKontakte. Platforma Telegram constituie și un instrument privilegiat pentru propaganda rusă. Canalul "Smile and Wave" se dovedește a fi un teren de joc pentru Inițiativa Africană, deoarece "este un amplificator frecvent de conținut".
În comunicatul Departamentului de Stat al SUA se menţionează gravitatea acestui demers "în măsura în care actori autoritari, precum guvernul rus, o folosesc pentru a exacerba diviziunile sociale, a distorsiona discursul național și a perturba în mod fundamental capacitatea oamenilor de a lua decizii informate pentru ei înșiși și pentru comunitățile lor".
Strategia principală este transmiterea informațiilor falsificate de Moscova prin intermediul grupurilor locale. Potrivit Global Engagement Center al Departamentului de Stat al SUA, această măsură este luată cu scopul de a sugera că acest conținut provine direct de la populațiile locale.
(Traducerea: Rodezia Costea, RADOR RADIO ROMÂNIA)