Iată cum descrie istoricul Tudor Sălăgean acest sinistru episod și împrejurările sale:

În timp ce Mihai Viteazul se afla în pribegie la Praga, încercând să câștige bunăvoința împăratului Rudolf al II-lea, Baba Novac, căpitanul său sârb a fost executat în piața centrală din Cluj.

După ce voievodul fusese înfrânt de numeroșii săi dușmani și obligat să ia calea exilului, Baba Novac intrase, în decembrie 1600, în serviciul generalului Basta, care îi încredințase misiunea de a apăra frontiera Transilvaniei în zona Lipovei.

În momentul în care transilvănenii au reînceput să dea semne de nemulțumire față de stăpânirea imperială, Basta a încercat să le recâștige bunăvoința predându-li-l pe fostul general al lui Mihai.

Baba Novac a fost adus la Cluj de soldați aflați în serviciul lui Basta, la 3 februarie 1601, și executat două zile mai târziu în piața centrală a orașului, împreună cu duhovnicul său sârb.

Dacă am spune că el a fost ars pe rug nu am avea decât o foarte palidă imagine a înfiorătorului supliciu la care au fost supuși cei doi oameni care trecuseră de 70 de ani.

Citiți continuarea în Evenimentul Istoric.