Restructurarea marilor întreprinderi socialiste făcută la sfârşitul mileniului trecut şi dezechilibrele demografice ne-au adus în situaţia în care 5,6 milioane de salariaţi activi susţin 5,2 milioane de pensionari, se arată într-o analiză publicată de G4Media.

Iar rezolvarea unei probleme sociale – creşterea puterii de cumpărare pentru pensionari – în felul în care a fost făcută, a devenit un factor de obstrucţie pentru creşterea economică. Cheltuielile masive pentru pensii, enorme față de alte ţări europene, au un efect semnificativ asupra bunăstării generale.

„Pensiile reprezintă o componentă redistributivă importantă în economie, iar o pondere disproportionată a acestora influentează negativ economisirea și deci investițiile și creşterea viitoare”, mai arată sursa citată.

Și mai grav este dezechilibrul dintre creșterile de salarii și cele de pensii. Față de 2006 – mijlocul perioadei de avânt economic încheiată în 2008 – punctul de pensie a crescut cu 290%, în timp ce salariul mediu a avansat cu 340%. Acum, cu legea pensiilor deja în vigoare, prin care punctul de pensie se majorează cu 40% în 2020, creşterea de pensii ar ajunge la 450% faţă de 2006, raportată la o creştere estimată a salariului mediu de numai 390%!

Iar o creștere a pensiilor cu o rată mai mare decât a salariilor, pe o perioadă relativ lungă de timp, „este de neimaginat într-o economie care urmărește să crească bunăstarea”, mai arată sursa citată.

Mai ales că numărul pensionarilor este aproape egal cu cel al salariaţilor activi, și în condiţiile în care creşterea de salarii a fost mult peste creșterea de productivitate în ultimii trei ani.

Principalul efect, mai punctează analiza, va fi acumularea redusă de capital productiv şi în realocarea de resurse din alte segmente ale economiei, pe perioade îndelungate de timp.

Astfel, o creștere cu 115% a punctului de pensie nu a produs, în timp îndelungat, decât o creștere slabă a puterii de cumpărare – abia în 2017 s-a ajuns la nivelul anului 2008. Dar costul creşterii pensiilor a fost suportat de toată populaţia, prin creşterea TVA şi a nivelului datoriei publice.

Concluzia analizei este că și indexarea pensiilor cu inflaţia şi un procent din creşterea reală a salariului brut, aşa cum a fost gândită în 2010, ar avea nevoie de un element suplimentar de corecţie, care să ţina cont de realitatea economică, anume de discrepanţa dintre creşterea productivităţii şi cea a salariilor.