Îngenuncherea ca mod de existență la Români. (l) Modelul anti Zorbas

Îngenuncherea ca mod de existență la Români. (l) Modelul anti ZorbasSursa: Arhiva EVZ

Alexis Zorbas nu e un personaj simplu, deși nu are școală, dar dispune de o inteligență nativă incredibilă și reușește să conceapă răspunsuri aparent simple, cu humor și tranșante la mai toate întrebările și frământările prietenului său mai tânăr. Asta putem afla din orice text de prezentare a cărții lui Kazantzakis. ”Alexis Zorbas e un om cu adevărat liber, călătorește după bunul său plac, nu are un loc căruia să-i zică casă, nu are constrângeri de nicio natură și se consideră un om fericit. Iute la mâine, cu o fire explozivă, Zorbas suferă și se bucură cu aceeași intensitate, găsește bucuria într-un pahar de vin, în muzica cântată la santuri iar atunci când simte că nu se poate exprima cu ajutorul cuvintelor dansează. Chiar de unul singur. În mijlocul dezastrului din finalul cărții el începe să râdă și să danseze. Înțelegem că viața nu e decât o aventură a spiritului uman de care trebuie să știm să ne bucurăm. Magia unui moment de dragoste, un pahar de vin, sentimentul prieteniei, simplele plăceri pământești, care fac ca viața să merite trăită”.

”…. Zorbas ăsta era omul pe care-l căutam fără nădejde de-atâta amar de ani; o inimă vie, un suflet mare, neșlefuit, care avea buricul legat de maica lui, Pământul. Ce însemna artă, dragoste de frumos, puritate, patimă – muncitorul ăsta mi le lămurise cu cele mai simple vorbe. Mă uitam la mâinile lui tăbăcite de săpatul la cazma, pricepute să cânte la santuri – pline de bătături și zbârcituri, deformate, nervoase. Desfăcură cu mare grijă și gingășie, de parc-ar fi dezbrăcat o femeie, desaga și scoaseră din ea un santuri vechi, cu o mulțime de coarde, cu podoabe din bronz și fildeș și cu o fundă de mătase roșie în vârf. Degetele lui groase îl mângâiară încet, pătimaș, ca pe o femeie. Apoi îl înveli la loc, cum învelim trupul iubit să nu înghețe de frig”.

Tocmai mă pregăteam să recitesc minunata carte a lui Kazantzakis despre libertatea Omului, când am aflat, pe de o parte, că ne va fi interzis și umorul, și că liberalul Rareș Bogdan, europarlamentarul român, a avut un discurs fulminant în Parlamentul European. N-am nici o îndoială că va fi pus la index fiindcă a avut curajul să arate că ”Regele este gol”. Rămâne, totuși, un ”dixi et salvavi animam meam”. Am spus și mi-am salvat sufletul, asemeni profetului Ezechiel, care recomandă să avertizezi atât pe omul ticălos să nu facă rău, cât și pe omul drept să nu cadă în păcat, fiindcă numai așa ”mântui-vei sufletul tău”.

“Cehia este membră a UE din 2004 şi din 2007 membră a Schengen. Vaclav Havel, marele politician ceh, spunea că în general petrolul nu ar trebui să fie mai important decât drepturile omului şi nici decât drepturile naţiunilor. România este membră UE din ianuarie 2007, iar patru ani mai târziu îndeplinise condiţiile pentru aderarea la Schengen. Suntem în 2022 şi încă aşteptăm.

De 11 ani, românii mei sunt ţinuţi la uşa unui club exclusivist. Cel mai credincios popor din Uniunea Europeană, cel mai eurooptimist, cu multă suferinţă în mentalul colectiv, este tratat cu indiferenţă. Ni se refuză dreptul la libertatea deplină, deşi avem tot dreptul la ea, şi cultural, şi istoric, şi politic. Când regulile se aplică discreţionar, nu mai vorbim de democraţie. Dar întrebarea mea şi a poporului meu este când va fi şi România cu adevărat pe agenda de priorităţi a Uniunii Europene? Este inadmisibil ce se întâmplă”.

Răspunsul mut pe care îl va primi Rareș Bogdan este simplu: ”Niciodată România nu va fi pe agenda de priorități a Uniunii Europene”. Punct. Pentru simplul fapt că noi, ca popor în U.E., spre deosebire de celelalte țări ale uniunii, provenite din estul fost comunist, am fost tot timpul în genunchi. Și, mai rău, ne-am obișnuit cu această stare. N-am analizat niciodată dacă avem motive pentru a fi cârpa de spălat pe jos a Europei. În fapt, n-am avut niciodată mândria și spiritul libertății (acela pe care îl avea personajul lui Kazantzakis) și al mândriei de a ne hotărî singuri soarta, in favoarea noastră. Nu i-am analizat niciodată pe cei în fața cărora ne-am târât în praful istoriei… Iar acum, pare prea tîrziu, chiar și pentru o tresărire de orgoliu. Acum e târziu. La conducerea țării noastre și a Europei se află generații de nimeni în drum, care s-au trezit în Paradis, fără să se întrebe dacă au vreun merit să fie acolo. Iar noi, aflați permanent cu fruntea în țărână, deposedați de ultima fărâmă de avere, am tăcut, cu emfază. Câțiva s-au îmbogățit, alții s-au urcat în copaci, conform proverbului cu scroafa, iar poporul a rămas îngenuncheat, privind cum încep să nu mai fie suficienți copaci, pentru câte scroafe vor să se suie în ei…

Și, despre acest eșec, nici măcar nu vom putea glumi, așa cum a făcut Alexis Zorbas, rămas singur cu prietenul lui în mijlocul dezastrului,

”Hei, Boss, ai văzut vreodată o prăbușire mai splendidă?” Nu, nu vom mai putea râde. De ce?

Pentru că ”șefii la Europa, c-au gândit și la asta. Au elaborat ”Raportul It’s not funny anymore. Far-right extremists-use of humour redactat sub egida Comisiei Europene care deschide calea interzicerii umorului”. „Umorul a devenit o armă centrală a mișcărilor extremiste pentru a submina societățile deschise și pentru a coborî pragul spre violență”, se arată în raport. „Cele mai puternice arme cunoscute de omenire sunt satira și ridiculizarea”. Interzicerea umorului, pentru ”a nu se distruge  democrația liberală… Doamne ferește! Retrăim, oare vremea dlui Ion Iliescu, care înlocuia democrația cunoscută de la greci încoace, cu ”democrația originală”. Acum, birocrații U.E.  o înlocuiesc cu „democrația liberală”. De parcă toți ne-am fi pierdut mințile și nu știm că Democrația nu este nici liberală, nici originală. Ea există, sau nu. (va urma)