Inga Swiatek, dezamagită de Halep. Ce spune despre scandalul de dopaj: „Întotdeauna am crezut că Simona joacă corect”

Inga Swiatek, dezamagită de Halep. Ce spune despre scandalul de dopaj: „Întotdeauna am crezut că Simona joacă corect”Simona Halep. Sursa foto: arhiva EVZ

După ce a aflat de scandalul de dopaj al lui Halep, jucătoarea Inga Swiatek a declarat că este șocată și că a crezut că sportiva din România este corectă și că nu trișează pentru a câștiga.

Inga Swiatek nu poate înțelege scandalul de dopaj în care este implicată Simona Halep și se aștepta ca românca să joace corect. Aceasta a declarat că trebuie să se axeze ăe ea și să nu mai fie preocupată de alte persoane.

„Am fost surprinsă, nu mă așteptam la o asemenea veste (n.r. că Halep s-a dopat). Întotdeauna am crezut că Simona joacă corect.

Sper că totul se va lămuri curând. Trebuie să fie dezamăgitor. Cel mai important lucru este să am grijă de mine” - Iga Swiatek, conform jurnalistului Dominik Senkowski pe Twitter.

 

Cum a ajuns substanța interzisă în corpul lui Halep

Și Răzvan Itu, directorul general al Federației Române de Tenis, și-a dat cu părerea despre scandalul în care Halep este implicată. Specialistul consideră că substanța interzisă, Roxadustat, a ajuns în corpul jucătoarei de tenis prin mâncare și că cineva a făcut acest lucru intenționat.

„În mod normal, nu poate cineva să-ţi prepare băutura energizantă fără ca tu să ştii, e logic. E greu, dar într-o echipă trebuie să ai încredere. E posibilă şi contaminarea, prin atingerea unui produs… poate fi prin orice mijloace. De exemplu, când am fost în 2017 sau 2018 în Argentina, acolo carnea de vită e contaminată. Ea conţine deja produse de doping.

Chiar mă tot gândeam cum argentinienii pot alerga atât de mult fără să obosească. De aceea, nouă ni s-a spus atunci să evităm această carne de vită sau porc, pentru că ea conţine elemente care îţi dau putere. Şansele Simonei sunt foarte mari pentru că e o persoană onestă şi deschisă. Eu cred în ea că îşi poate dovedi nevinovăţia. Suspendarea poate să nu însemne finalul carierei, depinde ce se dispune, pe ce perioadă. Noi suntem în spatele ei. Federaţia a fost notificată de Comisia antidoping despre situaţia ei“, a spus Răzvan Itu.

Cu toate astea, Agenția Națională Antidoping (ANAD) a precizat că Roxadustat este o „substanţă nespecifică”, iar Simona Halep nu poate primi o suspendare mai mică de 12 luni, indiferent care sunt circumstanțele atenuante.

Ne puteți urmări și pe Google News