Infrastructura de transport a gazelor naturale, avariată de cutremurele din Turcia. Bilanțul victimelor a ajuns la 3.000 de morți și 13.500 de răniți

Infrastructura de transport a gazelor naturale, avariată de cutremurele din Turcia. Bilanțul victimelor a ajuns la 3.000 de morți și 13.500 de răniți

Cutremurele devastoare care au ucis 3.000 de persoane și au dus la pagube uriașe în Turcia, au avariat și infrastructura de transport a gazelor naturale. Compania Transgaz a anunțat că este dispusă să trimită în zonă echipe de specialiști care să ajute la remedierea defecțiunilor.

Cutremurele produse în Turcia au avariat infrastructura de transport de gaze naturale care este importantă și pentru tranzitul acestora din zona Mării Caspice către Europa.

„Aflând de efectele puternicelor cutremure produse în Turcia și care prin avarii și explozii au afectat și infrastructura de transport gaze naturale, Transgaz (cel mai mare OTS din centrul și sud estul Europei) înțelege ce înseamnă aceste avarii la mai ales în timpul iernii, și își exprimă întregul sprijin față de colegii de la Botas, compania care operează și exploatează infrastructura de transport gaze naturale din Turcia, care e importantă și pentru tranzitul gazelor naturale din zona Mării Caspice către Europa“, se arată într-un comunicat de presă al Transgaz.

Ajutor de la Transgaz

Reprezentanții Transgaz au anunțat că vin în sprijinul companiei din Turcia și sunt dispuși să trimită echipe care să ajute la remedierea avariilor.

Ne puteți urmări și pe Google News

„Având în vedere bunele relații de cooperare dintre cele două companii, pentru a remedia cât mai urgent aceste avarii, Transgaz își manifestă întreaga disponibilitate ca echipele sale tehnice de intervenție șă ajute la remedierea avariilor produse infrastructurii de transport gaze naturale, fiind pregătite să efectueze urgent deplasarea în acest scop.

Directorul General al SNTGN Transgaz SA, domnul Ion Sterian, a transmis în cursul zilei de astăzi o scrisoare domnului Alparslan Bayraktar, Ministrul Adjunct al Energiei și Resurselor Naturale și domnului Burhan Özcan, director general al Botas, prin care și-a arătat disponibilitatea completă pentru ca specialiștii companiei să se deplaseze de urgență în Turcia, pentru a ajuta la remedierea avariilor pe care cutremurele care au afectat Turcia le-au adus sistemului de transport gaze naturale“, se mai arată în comunicatul de presă al Transgaz.

Cutremur devastator

Turcia a fost zguduită de două cutremurre cu magnitudinea de 7,8 și respectiv 7,5 pe scara Richter. Unda seismică s-a propagat la sute de kilometri distanță și a fost resimțită puternic și în Siria și Liban.

Potrivit bilanțului oficial, cel puțin 3.000 de persoane și-au pierdut viața și alte 13.500 au fost rănite. Mulți oameni sunt încă dați dispăruți, iar autoritățile se șteaptă la bilanțul victimelor să crească.