Frontul Național câștigă primul tur al alegerilor regionale din Franța | Corespondență din Paris, de la Marcela Feraru

Frontul Național câștigă primul tur al alegerilor regionale din Franța | Corespondență din Paris, de la Marcela Feraru

Primul tur al regionalelor din Franta claseaza Frontul National pe primul loc in numarul de voturi, urmat de Republicanii lui Nicolas Sarkozy.

 Infrangere usturatoare pentru socialisti care sperau ca ultima crestere de popularitate a presedintelui Hollande si a primului ministru, ca si unitatea manifestata dupa atentatele din 13 noiembrie s-ar putea reflecta si in votul pentru aceste alegeri cruciale.

Traditional (si asta de deceni), socialistii detin puterea la nivel regional chiar si in perioadele in care la nivel central puterea a fost detinuta de dreapta. In acest moment de exemplu, o singura regiune este in mainile Republicanilor (Alsacia), toate celelalte sunt "roz". De ce e atat de important? Financiar! Regiunile franceze sunt extrem de bogate, mai bogate decat vistieria nationala inglodata in datorii; autonomia care a a fost pusa in practica in ultimii ani face din presedintii de regiuni adevarati "Louis XIV". Resursele financiare si influenta locala pot influenta decisiv viitoarele alegeri prezidentiale, respectiv parlamentare.

In urma votului de azi, in turul doi de duminica viitoare vom avea, peste tot, ceea ce se numeste aici "trunghiulare".

O lista se poate mentine in turul doi daca a strans cel putin 10% din voturi, si este cazul aproximativ peste tot. Triunghiularele vor avea asadar loc cu, in mare, aceiasi trei competitori: socialistii, republicanii si frontistii. Corsica a facut o nota discordanta. Iata de ce socialistii fac apeluri disperate catre republicani pentru asa numitul "front republican" care "sa faca baraj FN". Este strategia care a reusit de fiecare data sa scoata din peisaj Frontul National, desi o larga parte din electori i-au acordat increderea. De aceasta data insa, apelul la micile aranjamente este prost vazut de alegatori. De 20 de ani, aceiasi "elefanti" se plimba la putere, ca e vorba de Parlament, departamente,municipii sau regiuni, gratie acestui tip de intelegere (in turul doi, cel mai slab plasat se retrage pentru a permite aditionarea voturilor impotriva FN). Nicolas Sarkozy a fost clar in aceatsa seara : nici fuziuni de liste, nici desistari, nici un fel de aranjamente cu socialistii.

Chiar daca socialistii se afla in frunte in doar doua regiuni jocurile nu sunt complet pierdute pentru ei, tocmai datorita "triunghiularelor". Daca Republicanii si frontistii isi impart in continuare voturile in turul doi, eliminarea partidelor mici (verzii, comunistii) ar putea aditiona suficiente voturi pentru candidatul socialist pentru ca acesta sa ajunga, chiar si la limita, pe primul loc.

Ultimele informații arată că socialistii isi retrag listele in Paca si Nord pentru a bloca victoria Marine Le Pen si Marion Maréchal- Le Pen