Înfrângere grea pentru conservatorii britanici

Liderul laburist Jeremy Corbyn crede că „ar putea fi premier”, încercând să o împiedice pe Theresa May să conducă un guvern minoritar. Corbyn a declarat pentru Sunday Mirror că „Această posibilitate este încă valabilă”.

 

Nou guvern la Londra

Laburiștii vor prezenta propriul program de guvernare, ca un amendament la Discursul Reginei, în 19 iunie, cu accent pe austeritate și un Brexit „în primul rând cu locuri de muncă”, a spus Corbyn.

În alegerile anticipate din 8 iunie laburiștii au câștigat 30 de locuri în plus în Camera Comunelor, având, în total, 262 de mandate, conservatorii rămân cel mai numeros grup parlamentar, cu 318 mandate, dar nu au majoritate absolută, de 326 de locuri.

Theresa May a anunţat că va forma un nou guvern, care să asigure stabilitate, şi va începe negocierele cu UE, privind Brexitul, peste două săptămâni.

May a trimis un deputat conservator la Belfast, pentru a discuta cu lideri ai Partidul Democratic Unionist din Irlanda de Nord despre formarea unei alianțe de guvernământ.