Fostul director al CIA, John Brennan, cel căruia i-a fost trimis unul dintre dispozitivele explozive interceptate miercuri în SUA, consideră că retorica preşedintelui ţării, Donald Trump, alimentează sentimente care pot degenera în violenţă.
„Retorica sa (Trump) de prea multe ori cred că alimentează astfel de emoţii şi sentimente care acum se transformă în posibile acte de violenţă”, a afirmat Brennan.
Fostul director CIA în timpul celui de-al doilea mandat al preşedintelui Barack Obama a mai declarat că „s-ar putea spune că Trump îi încurajează pe (unii) indivizi să acţioneze pe cont propriu”.
Brennan a calificat această retorica drept una antiamericană, exprimându-şi speranţa că trimiterea de colete explozive prin poştă va servit drept un punct de cotitură pentru preşedintele american.
Autorităţile americane au interceptat alte patru pachete cu bombe artizanale în ultimele ore, conform EFE. În total, şase alerte cu pachete suspecte s-au succedat pe parcursul zilei de miercuri de la New York la Florida, trecând prin Washington, fără a lua în seamă o falsă alertă în California, creând un climat de psihoză, potrivit AFP.
Pachetele cu explozibili au fost trimise la reşedinţele fostului preşedinte democrat Barack Obama şi soţilor Bill şi Hillary Clinton, la birourile lui Eric Holder, procurorul general din perioada preşedinţiei lui Barack Obama, şi parlamentarei democrate Maxine Waters, care într-un moment sau altul au exprimat critici la adresa lui Donald Trump.
Toate aceste dispozitive artizanale au fost similare cu cel descoperit de poliţie şi detonat controlat luni la domiciliul miliardarului filantrop George Soros, în nordul statului New York.
Nu s-au înregistrat victime, dar forţele de poliţie au fost plasate în stare de alertă. Primarul şi guvernatorul New York-ului au denunţat o 'voinţă de a teroriza', notează AFP.
„Într-un moment ca acesta trebuie să fim uniţi”, a declarat Donald Trump, condamnând trimiterea de colete explozive mai multor critici ai săi, printre care şi canalul de televiziune CNN. El a îndemnat mass-media - critică la adresa sa - „să înceteze ostilităţile”.
Şeful poliţiei din New York a declarat că este încrezător că cei vinovaţi vor fi identificaţi în zilele următoare, transmite Agerpres.