Influența lui Evgheni Prigojin la Kremlin începe să se diminueze. Șeful Wagner a recunoscut că grupul său de mercenari se va micșora
- Iulia Moraru
- 16 februarie 2023, 11:44
Evgheni Prigojin, cel numit „bucătarul lui Putin”, a recunoscut de curând că grupul său de mercenari Wagner se confruntă cu unele dificultăți în Ucraina, drept pentru care va scădea în dimensiune.
„Numărul unităţilor Wagner va scădea şi, de asemenea, nu vom mai putea îndeplini sfera de sarcini pe care am dori să o îndeplinim”, a spus Prigojin unui grup de bloggeri pro-război şi jurnalişti ai presei de stat reuniţi miercuri într-o cazarmă militară din estul Ucrainei.
Acesta a adăugat că toată lumea a azuit de faptul că recrutarea deținuților în gruparea Wagner a încetat. Comentariul său vine după ce luni de zile gruparea a înrolat 40.000 de condamnaţi care îşi ispăşeau pedepesele în închisorile ruseşti.
Gruparea Wagner își va diminua din activitate
Prigojin nu a oferit nicio explicație despre decizia sa referitoare la campania de recrutare, însă experții sugerează că această mișcare face parte din reacţia tot mai puternică împotriva sa din partea serviciilor de securitate ruseşti.
Oligarhul rus a recunoscut anul trecut că a fondat grupul Wagner și și-a asumat un rol din ce în ce mai proeminent în război, trupele sale fiind angajate în unele dintre cele mai puternice bătălii ale Rusiei din estul Ucrainei.
Spre exemplu, grupul Wagner a capturat luna trecută oraşul ucrainean Soledar, primul câştig teritorial al Moscovei obţinut din vară şi până acum. De asemenea, gruparea sa a contribuit activ la slăbirea apărării din jurul orașului Bahmut, o bătălie despre care Prigojin a declarat miercuri că „nu merge atât de repede” pe cât şi-ar dori.
Oligarhul a fost un critic vehement al acțiunilor rusești de pe front, iar acesta a declarat că „birocraţia militară oribilă” a împiedicat Wagner să cucerească Bahmut până la sfârşitul anului.
„Alte unităţi nu dau dovadă de activitatea pe care ar trebui să o arate. Dacă ar fi existat trei-cinci grupuri ca Wagner, ne-am fi băgat deja picioarele în fluviul Nipru”, a spus acesta.
Influența lui Evgheni Prigojin la Kremlin se diminuează
Există tot mai multe semne că Kremlinul a luat măsuri pentru a reduce ceea ce consideră influența politică excesivă a magnatului. Luna trecută, Rusia l-a numit pe Gerasimov comandant general al războiului din Ucraina, în locul lui Serghei Surovikin, despre care se crede că este un aliat apropiat al lui Prigojin, potrivit The Guardian.