Inflația din zona euro a explodat! Scumpiri enorme la energie: Sunt cele mai mari creșteri de prețuri de după anul 1997

Economie. Sursa foto: Arhiva EVZ

Crizele cu care se confruntă statele de pe teritoriul european se adâncesc. Din punct de vedere economic, situația e din ce în ce mai rea. Inflația în zona euro a crescut mult mai repede decât preconizau specialiștii din domeniul financiar, iar asta din cauză că scumpirile la energie au înregistrat niveluri record în luna februarie 2022. Vorbim despre cele mai mari majorări de prețuri de după anul 1997, când a început colectarea datelor Eurostat.

Scumpirile la energie au încurajat o creștere record a inflației în zona euro, mai mare decât se raportase anterior în luna februarie 2022. Între timp, Banca Centrală Europeană vrea să reducă stimulentele monetare în condițiile în care incertitudinea privind consecințele economice ale războiului din Ucraina este ridicată.

Inflația a atins niveluri record în zona euro

Rata inflației a atins, luna trecută, până la 5,9 procente, potrivit datelor Eurostat publicate joi, 17 martie, în timp ce prețurile la energie s-au majorat cu 32% față de anul precedent, arată Bloomberg.

Raportul Eurostat vine în contextul în care președintele BCE, Christine Lagarde, și-a reiterat angajamentul de a adopta o abordare graduală și flexibilă pentru a pune capăt achizițiilor de active pe scară largă și pentru a crește ratele dobânzilor.

Factorii de decizie politică rămân „optimiști” cu privire la faptul că redresarea economică din regiunea celor 19 țări va continua în ciuda războiului, susținând o piață a muncii care se află în cea mai bună formă din anii 1970 încoace.

Pericol real pentru economia mondiale

Un comunicat separat a arătat că rata locurilor de muncă vacante din zona euro a crescut la 2,8% în trimestrul al patrulea, într-un semn că este posibil ca firmele să se lupte tot mai mult să angajeze personal.

În altă ordine de idei, Fondul Monetar Internațional a atras atenția, recent, că actualele crize cu care se confruntă omenirea au dat naștere unui pericol „real”, din punct de vedere economic, la nivel mondial.

Riscăm daune economice devastatoare. Mai mult, războiul din Ucraina „va avea un impact serios asupra economiei mondiale”, au avertizat liderii FMI într-un comunicat.

Ce ne rezervă viitorul din punct de vedere economic

Incertitudinile extreme create pe fondul războiului din Ucraina fac ca starea economiei să fie volatilă, ușor de influențat de evenimentele curente.

„În timp ce situaţia rămâne extrem de volatilă şi perspectivele sunt supuse unei incertitudini extraordinare, consecinţele economice sunt deja foarte grave. În cazul în care conflictul se va intensifica, daunele economice ar fi cu atât mai devastatoare”, spun cei de la FMI.

Va urma o perioadă extrem de agitată din punct de vedere economic, la nivel mondial. Conflictul militar dintre Ucraina și Rusia va influența negativ toate domeniile, iar efectele se vor vedea în prețurile tuturor produselor. Se așteaptă mari creșteri de prețuri, iar specialiștii îndeamnă cetățenii să fie „prudenți”.