”Indignații” spanioli pregătesc „marele marș” | VIDEO

Tinerii „indignaţi” (Los Indignados), care protestează de luna trecută în mai multe oraşe din Spania, au propus astăzi organizarea unui marş naţional, prin care să-şi răspândească revendicările în întreaga ţară.

”Marele marş” ar urma să înceapă simultan la 19 iunie, în Barcelona, San Sebastian, La Coruña, Cádiz şi Valencia şi să se încheie, după o lună, cu obiectivul de a ”cuceri Madridul, a paraliza oraşul şi a refonda democraţia”, relatează agenția EFE, preluată de Agerpres.

Iniţiativa „indignaţilor” din Barcelona a fost citită în centrul Madridului, fiind primită cu aplauze de reprezentanţii protestatarilor din peste 56 de oraşe spaniole, sosiţi în capitală special pentru a-şi coordona acţiunile.

În toate localităţile prin care va trece marşul se vor ţine adunări populare şi se va organiza o acţiune simbolică de semănare a unei grădini cu ”sămânţa noii democraţii”.

Mii de tineri spanioli au ieșit, în mai, la început la Madrid, apoi în mai multe orașe, pentru a protesta sub sloganul "Democraţie Reală Acum", că nu au venituri, locuri de muncă şi perspective de viitor. <iframe src="http://www.youtube.com/embed/bSrSGLqB0Nk" width="560" frameborder="0" height="349"></iframe>