O femeie din oraşul belgian Anvers a anunțat autoritățile după ce a fost avertizată de fiul său, un islamist plecat să lupte în Siria, să nu meargă în locuri publice aglomerate, mai ales în ziua de luni, 11 aprilie.
"Mamă, nu ieşi în locuri unde este multă lume lunea aceasta", a avertizat-o acesta pe mama sa, printr-un apel telefonic, informează Mediafax, citând SudInfo.be.
Potrivit jurnalului Gazet van Antwerpen, femeia a fost sunată la începutul săptămânii de către fiul său, care o îndemna să nu meargă în locuri aglomerate. Atât identitatea femeii, cât și a fiului său sunt cunoscute, iar poliţia a luat măsuri în urma apelului telefonic. Trupe suplimentare au fost trimise pentru a securiza spaţiile publice (săli de cinema, de festivităţi, centre comerciale) în oraşul belgian Anvers.
"Este dificil să estimăm dacă aceste ameninţări sunt grave sau nu", a afirmat Wouter Bruyns, purtătorul de cuvânt al poliţiei din Anvers.
"Este posibil ca noile arestări de vinerea trecută să semnifice anihilarea reţelei teroriste de la Paris şi Bruxelles. Însă este clar că riscul de atentate nu este complet exclus", a comentat Michel Liégeois, specialist în relaţii internaţionale şi terorism.
"Aşa cum s-a întâmplat după arestarea lui Salah Abdeslam, trebuie să ne întrebăm dacă faptul că Abrini este după gratii îi va încuraja pe anumiţi complici, necunoscuţi până în prezent, şi care se simt ameninţaţi de anchetatori, să treacă la acţiune. Este posibil ca ei să vrea să acţioneze înainte de a fi reţinuţi", a explicat profesorul şi cercetătorul Centrului de Studii privind Crizele şi Conflictele Internaţionale (UCL).