Tinerii absolvenți care se înscriu la oficiile Forțelor de Muncă județene vor beneficia de o indemnizație de șomaj de doar 262 de lei. Asta din cauza faptului că nu beneficiază de stagiu de cotizare, încasând cel mai mic șomaj, iar acordarea indemnizației este condiționată de înregistrarea, până pe 26 iulie, la agențiile județene ale instituției, informează autoritățile.
Absolvenții de liceu, promoția 2022, se pot înscrie în evidența Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM), astfel încât să poată beneficia de o indemnizație lunară de șomaj. Pentru anul 2022, indemnizația acordată absolvenților este de 262 de lei, ce reprezintă 50% din Indicatorul Social de Referință (ISR), cu o valoare de 525,5 lei.
Indemnizație de șomaj pentru absolvenții de liceu
Directorul AJOFM Vaslui, Marian Roșca, spune că indemizația de șomaj este calculată în raport cu perioada de cotizare, astfel că se acordă o indemizație pentru șase luni, la o cotizație de un an; 9 luni de șomaj pentru o cotizație de cinci ani și 12 luni de șomaj pentru un stagiu de cotizare care depășește zece ani.
Tinerii absolvenți de liceu se pot înscrie în evidența AJOFM chiar dacă nu au promovat examenul de Bacalaureat, până pe 26 iulie 2022 inclusiv, în conformitate cu prevederile legale, anume la 60 de zile de la absolvire.
Cei care nu au situaţia școlară încheiată la toate materiile pot, de asemenea, să se înscrie în evidența AJOFM într-un termen de 60 de zile de la promovarea examenului de corigență, conform datei înscrise în adeverința ce va li eliberată de instituția de învățământ a elevului în cauză.
Tinerii vasluieni pleacă din lipsă de oportunități
„Tinerii sunt cu bagajele făcute, lucru care mă întristează. La noi este o zonă de unde, sincer, nu a fost o afluență foarte mare. Ne pare rău că pleacă tinerii și o parte nu se mai întorc. Aceasta este o problemă majoră și guvernanții ar trebui să se gândească și să găsească soluții. În zona noastră nu există oportunități pentru foarte multe locuri de muncă”, declară Ioan Dorobanțu, primarul comunei Bogdănești.
La nivelul județului Vaslui, există 8.628 de șomeri, adică o rată a șomajului de 6,41%. Din totalul celor înregistrați la AJOFM Vaslui, 6.057 sunt șomeri indemnizați, în timp ce alți 7.971 sunt șomeri neindemnizați.
La nivel de sate, există 7.583 de șomeri, în vreme ce la urașe doar 1.045 de șomeri sunt înregistrați, conform Estnews.ro.