Ryanair, cea mai mare companie aeriană low-cost din Europa, intenționează să nu țină cont de reglementările UE, permițând celor care solicită azil și nu au viză să se îmbarce la zborurile de pe unele aeroporturi din sud-estul Europei către Belgia, Italia, Franța, Spania, Danemarca și Germania, transmite DPA.
Campania RyanFair, care va demara în 12 octombrie, va ignora Directiva Consiliului European din 2001 care penalizează operatorii aerieni ce nu reușesc să se asigure că pasagerii au dreptul să intre în țara lor de destinație, a anunțat miercuri compania irlandeză.
Derogarea se va aplica pasagerilor din afara Uniunii Europene „pentru care sunt aplicabile drepturile de azil în UE și care vor prezenta la ghișeele RyanFair documentația preliminară privind șansele de a obține azil în țara de destinație”, se arată în comunicatul Ryanair.
Compania aeriană intenționează să deschidă ghișee RyanFair în Kos (Grecia), în Podgorița (Muntenegru), Bratislava (Slovacia) și Budapesta (Ungaria).
„Am decis să deschidem către refugiați rutele noastre din Grecia și Europe de Est, încălcând reglementările care pur și simplu aruncă responsabilitățile guvernelor asupra operatorilor aerieni. Vom acoperi cu mândrie toate costurile încălcării reglementărilor”, a explicat Kenny Jacobs, director în cadrul Ryanair.
Acesta a adăugat că speră ca exemplul Ryanair să fie urmat și de alte companii aeriene, iar UE va adopta un plan pentru gestionarea crizei refugiaților.
Ryanair a avut 81,7 milioane de pasageri în anul fiscal încheiat la 31 martie 2014, în creștere față de 79,3 milioane, în anul fiscal precedent.