''Nu ne-am pierdut niciodată încrederea în James Comey, care continua să aibă o susţinere majoră din partea noastră'', a spus directorul interimar al FBI, Andrew McCabe, care în faţa comisiei intelligence a Senatului SUA, contrazice de fapt ceea ce s-a declarat de la Casa Albă, potrivit căreia Comey nu avea tot sprijinul în interiorul biroului. ''N-a existat nicio tentativă din partea lui, de a împiedica anchetele FBI'', declară Andrew McCabe, intervenind în Senat.
Comisia intelligence a Senatului american care anchetează despre Rusiagate a emis un mandat de prezentare la audieri pentru fostul consilier pe Securitate Naţională al lui Trump, Michael Flynn. Hotărârea de convocare, s-a luat după ce Flynn refuzase să colaboreze în ancheta asupra Rusiagate, pentru a prezenta şi anumite documente despre contactele sale cu funcţionari ruşi.
Între timp, ministrul Justiţiei americane, Gerald Rod Rosenstein, a ameninţat cu demisia după ce Casa Albă l-a descris ca pe ''cel ce a sugerat demiterea lui James Comey'', ex directorul FBI.
Ştirea este dată de Washington Post şi preluată de ANSA, potrivit căruia Rosenstein ar fi povestit că a fost convocat de preşedintele Trump împreună cu ministrul Jeff Session pentru a studia modul în care să fie torpilat Comey.
După cutremurul cauzat de demiterea directorului FBI, James Comey, viitorul cap care ar putea cădea ar fi acela al purtătorului de cuvânt al Casei Albe, Sean Spicer.
Potrivit CNN - care citează surse de la Casa Albă - preşedintele american, nesatisfăcut de felul cum Spicer îl apără în faţa presei, evaluează cum să-l înlocuisacă cu Sarah Huckabee Sanders.