Încoronarea Regelui Charles. Prinţul român Ghika a fost desemnat să conducă organizarea evenimentului istoric

sursa foto. captura video

Christopher Ghika, general în Divizia Casei Regale și strănepot al prințesei Martha Bibescu, este responsabil pentru organizarea ceremoniilor de stat din Marea Britanie, cu ocazia încoronării Regelui Charles al III-les, și comandant al trupelor personale ale suveranului britanic.

Într-un interviu acordat jurnaliștilor digi24, Generalul-maior Ghika a vorbit despre impactul emoțional pe care îl au evenimentele istorice din interiorul familiei regale asupra lui și a trupelor care participă la eveniment.

Nu, cred că este mai mult decât o datorie. Este o datorie, desigur, dar cred că pentru noi toți cei care avem ocazia să fim la paradă, este un privilegiu pentru că ne permite să subliniem și să demonstrăm loialitatea noastră față de Rege, aceasta este o parte fundamentală a etosului Diviziei Casei Regale, dar și o oportunitate de a ne demonstra profesionalismul și angajamentul tuturor celor din Divizia Casei Regale, dar și din serviciile armate”, a spus acesta.

Rolul istoric al prinţului român Christopher Ghika în organizarea încoronării regelui Charles al III-lea

Întrebat despre presiunea de a fi în mijlocului celor mai importante evenimente, ce sunt urmărite de o lume întreagă, Ghika a precizat că, deși există o anumită presiune, evenimentul este foarte bine planificat și repetat, astfel încât să poată fi tratat ca orice altă operațiune militară pe care o desfășoară soldații.

Mulți dintre soldații care vor participa la paradă au servit în teatre de operații din întreaga lume, iar acest lucru oferă un plus de profesionalism, angajament și autodisciplină pentru a face față acestei ocazii deosebite.

Sursa: Wikipedia

„Repetiţiile sunt foarte importante, pentru că fiecare dintre grupurile din Armată, Marină și Forțele Aeriene repetă în propria lor cazarmă, timp de mai multe săptămâni. Dar repetițiile sunt pentru momentul când reușim să-i aducem pe toți să repete împreună. Și, desigur, este un număr semnificativ, sunt mii de soldați, marinari și aviatori care sunt implicaţi în paradă.

Și avem doar câteva ocazii să îi reunim în repetiție. Deci este absolut elementul cheie. Și am făcut una deja duminică, pe o pistă de aterizare a Forţelor Aeriene Regale. Apoi, în seara asta îi vom aduce pe toţi pe străzile Londrei ca să repete. Deci, extrem de important”, a punctat Christopher Ghika, general în Divizia Casei Regale, într-un interviu pentru digi24.ro.