Un pasager aflat în scaun cu rotile a așteptat timp de două ore ca un reprezentant al Aeroportului Otopeni să îl coboare din avion. Acesta a trebuit să fie debarcat cu un cărucior special, care să încapă pe culoarul din avion.
Două ore a stat pasagerul în aeronavă până ce angajații de la aeroportul Otopeni din Capitală au găsit o soluție pentru a-l debarca.
Potrivit surselor Antena 3, este un serviciu pe care aeroportul îl face, nu companiile de handling. Pentru acest tip de servicii, aeroportul din București are decât doi angajați.
După ce alți pasageri nu au putut fi îmbarcați în aeronavă, aceasta a decolat spre Scoția, în jurul orei 17.30, conform Antena 3.
Un pasager a murit în timpul unui zbor
Tot în cursul zilei de marți, pe aeroportul Henri Coandă din București a avut loc o aterizare de urgență, pentru că în timpul zborului de la Miami la Instanbul a murit o persoană.
Este vorba de un bărbat de aproximativ 65 de ani, care circula cu un Boeing 777 Turkish Airlines și care a decedat în timpul cursei Miami - Instanbul, după ce a suferit un infarct.
Pasagerul decedat era de origine palestiniană. În momentul în care echipajul de zbor a realizat că bărbatul nu mai prezintă semne vitale, s-a luat decizia aterizării de urgență pe Aeroportul Internațional Henri Coandă din Otopeni.
Aeronava transporta 243 pasageri și 19 membri de echipaj. După aterizare, pasagerii au fost debarcați din aeronavă.
„O aeronavă aparținând companiei Turkish Airlines a aterizat astăzi, 9 august, pe aeroportul Henri Coandă, întrucât unul dintre pasageri avea probleme medicale.
Aterizarea s-a efectuat la ora 14.58 și, imediat, la bord au urcat echipajul medical al aeroportului și un echipaj SMURD, a fost aplicată procedura standard de resuscitare asupra pacientului. Ulterior, pasagerul a fost declarat decedat.
Aeronava, de tip Boeing 777, efectua o cursa pe ruta Miami - Istanbul și avea la bord 234 pasageri. Pasagerii vor fi debarcați, aceștia urmând să fie asistați de reprezentanții companiei aeriene și ai agentului de handling”, s-a arătat în informarea transmisă, potrivit aceleiași surse.