Incident grav la Parchetul Slobozia. Un bărbat s-a stropit cu benzină

Incident grav la Parchetul Slobozia. Un bărbat s-a stropit cu benzinăUn barbat a amenintat că îsi dă foc în fața Parchetului din Slobozia Sursa foto: INQUAM PHOTOS

În cursul nopții trecute, jandarmii și polițiștii din Slobozia au fost chemați să intervină de urgență la Parchetul de pe lângă Judecătoria Slobozia.

Un bărbat în vârstă de 53 de ani, cercetat într-un dosar penal, s-a stropit cu benzină și a amenințat că își dă foc chiar în fața Parchetului de pe lângă Parchetul Slobozia.

Omul era nemulțumit de modul în care se derulează ancheta penală într-un dosarul în care este parte.

Jandarmaria Română a anunțat că bărbatul a stat de vorbă cu subofițerul care se afla de pază, și care a dat alarma.

A vrut să discute cu procurorul de serviciu

După ce s-a stropit cu benzină, bărbatul, care avea în mână o brichetă a amenințat că își va da foc dacă nu va fi primit în audiență, în miez de noapte, chiar de procurorul de serviciu.

„În timp ce se negocia cu persoana nemulțumită, Mihai, un jandarm ialomițean, care se afla în timpul liber, în haine civile, a intrat, împreună cu jandarmi de la grupa antiteroristă din cadrul Jandarmeriei Ialomița și luptători SAS din cadrul Poliției Ialomița, pe ușa din spate a instituției și sub pretextul că este procurorul de serviciu, i-a distras atenția bărbatului, l-a dezechilibrat, reușind astfel să fie imobilizat de forțele de ordine. În acel moment, colegii de la Inspectoratul pentru Situații de Urgență Ialomița au acționat stingătorul pentru a preveni autoincendierea”, a transmis Jandarmeria Română, pentru Mediafax.

Un alt caz a fost la Râmnicul Vâlcea

În ultima perioadă, astfel de incidente grave au fost sesizate tot mai des.

La începutul lunii iunie 2023, un bărbat de 56 de ani, din satul Stolniceni a amenințat că se va sinucide, după ce a turnat benzină pe el.

La fața locului au fost direcționate mai multe echipaje de poliție și jandarmerie, care au reușit să îl rețină pe individ.

”În timp ce se dialoga cu bărbatul, un jandarm și un alt polițist s-au deplasat într-o altă zonă a locației, având în vedere că acesta nu îi observa și profitând de această oportunitate, aceștia s-au apropiat discret prin spatele bărbatului, reușind să-l imobilizeze și să îl salveze de la autoincendiere”, au precizat cei de la IPJ Vâlcea.