Doi elevi italieni au agresat fizic şi verbal două colege românce, într-o şcoală din provincia Bari (sudul Italiei).
Cele două fete fiind vizate de injurii cu caracter rasist, anunţă autorităţile italiene, precizând că situaţia a fost semnalată Tribunalului pentru minori, scrie La Repubblica.
Un elev şi o elevă în vârstă de 13 ani, amândoi italieni, au agresat fizic două colege românce în vârstă de 12 ani, adresându-le injurii referitoare la originea etnică.
Imediat după ce au fost lovite cu pumnii şi picioarele, cele două eleve românce au încercat să îşi sune părinţii, dar agresorii italieni le-au luat telefoanele mobile, restituindu-le ulterior.
Incidentele au avut loc într-o şcoală din provincia italiană Bari, în sudul Italiei. Părinţii celor două eleve românce au reclamat cazul carabinierilor, care au sesizat Tribunalul pentru minori din Bari.
Potrivit legislaţiei italiene, cei doi elevi nu pot fi traşi la răspundere administrativă sau penală întrucât nu au încă vârsta de 14 ani.