Aeronava americană, care venea din România, a intrat în Ungaria, miercuri, în jurul prânzului. Anunțul a fost făcut de Ministerul ungar al Apărării. El a mai precizat că au escortat-o în afara spaţiului aerian al țării.
Avioane de luptă Gripen ale Forţelor aeriene ungare au fost mobilizate pentru a intercepta o aeronavă C-130 a SUA care a intrat în spaţiul aerian ungar venind dinspre România miercuri, în jurul prânzului, a declarat pentru MTI Ministerul ungar al Apărării.
Avioanele ungurilor au fost chemate de Centrul de operaţiuni aeriene comune al NATO deoarece aeronava, aflată în drum spre baza Ramstein din Germania, nu a stabilit contactul radio cu controlorii de trafic aerian din Ungaria, a precizat ministerul.
Aparatele Gripen au stabilit contactul radio cu aeronava SUA şi, după identificarea acesteia, deasupra Lacului Balaton, au escortat-o în afara spaţiului aerian al Ungariei, a menţionat ministerul într-un comunicat, potrivit defence.hu.
O aeronavă din Ungaria a ajuns în România
În urmă cu câteva săptămâni, Ministerul Apărării a declarat că o aeronavă bimotor de mici dimensiuni, tip Beechcraft, la bordul căreia se aflau două persoane, a survolat la joasă înălțime spațiul aerian al Ungariei, României, Serbiei și Bulgariei.
„Precizăm că aeronava în discuție, care a evoluat în spațiul aerian al României pe traiectul Oradea – Caransebeș – Drobeta Turnu Severin, nu a manifestat un comportament ostil sau periculos. În niciun moment, pilotul aeronavei nu a răspuns interogărilor radio și nici semnalelor vizuale transmise de aeronavele militare interceptoare, potrivit normelor internaționale. Din datele disponibile la acest moment, aeronava a decolat din Ungaria, din zona Debrețin, în jurul orei 17.30, fără a avea un plan de zbor aprobat și fără a avea pornite mijloacele electronice de identificare de tip transponder”, potrivit MApN.
Aeronava nu a răspuns interogărilor radio și nici semnalelor vizuale transmise de aeronavele militare.
„Aeronava a fost interceptată în spațiul aerian al Ungariei de două aeronave militare ale Forțelor Aeriene Ungare, de tip JAS 39 Gripen, la ora 17.38. Aeronava nu a răspuns interogărilor radio și nici semnalelor vizuale transmise de aeronavele militare. În jurul orei 17.49, aeronava a intrat în spațiul aerian al României, în zona Oradea, fiind însoțită de cele două aeronave militare maghiare, în baza acordului cross-border dintre România și Ungaria.
La ora 17.58 aeronavele maghiare s-au întors către bază, ținta fiind preluată de două aeronave F-16 ale Forțelor Aeriene ale SUA, dislocate pe Baza 86 Aeriană Fetești, care se aflau în misiune de patrulare în spațiul aerian al României. Misiunea celor două aeronave americane a fost similară, de interogare radio, identificare vizuală și escortare a aeronavei țintă”, adaugă Ministerul Apărării.