Un avion militar care îi avea la bord doar pe cei doi piloți s-a prăbușit brusc în timpul unui antrenament de rutină. Cei doi nu au supraviețuit.
Un avion militar de tip FT-7 s-a prăbușit, marți, la sud-vest de Islamabad, capitala Pakistanului. Accidentul a avut loc în timpul unui antrenament, informează AA.com.
Cei doi militari care se aflau la bordul avionului nu au supraviețuit impactului. Aeronava s-a prăbușit la scurt timp după ce decolase de la baza militară M. M. Alam, din provincia Punjab, a declarat purtătorul de cuvânt al Forțelor Aeriene.
Accidentul s-a produs după ce, în octombrie 2019, un același tip de avion s-a prăbușit în Punjab. Spre deosebire de accidentul de azi, militarii aflați la bordul avionului prăbușit în octombrie 2019 au supraviețuit.