Cel puţin cinci oameni au fost ucişi, iar alţi patru răniţi după ce un bărbat a deschis focul, aseara, la un patinoar din Texas, în timpul unei petreceri private, relatează BBC. Printre victime se numără şi atacatorul, care s-a sinucis.
"Suspectul s-a împuşcat după ce a tras în cei prezenţi la petrecere ", a declarat şeful poliţiei locale Texas. Oficialul american a precizat că totul ar fi pornit de la o dispută între doi soţi.
Vârsta şi identitatea victimelor nu au fost date publicităţii, dar un alt purtător de cuvânt al poliţiei a precizat că printre victime nu se află copii.
Martorii au relatat că au văzut oameni părăsind clădirea în fugă, speriaţi, după ce agresorul a deschis focul.
Răniţii au fost duşi la spital şi nu există informaţii despre starea lor deocamdată. În 2009, un militar american de la baza Fort Hood din Texas a deschis focul asupra colegilor, ucigând 13 oameni.