Închisoarea între 2 și 20 de ani pentru instigare la acțiuni împotriva Rusiei. Noua lege semnată de Vladimir Putin
- Andra Puiu
- 14 iulie 2022, 18:51
Președintele Rusiei, Vladimir Putin, a semnat joi, 14 iulie, o lege care prevede pedepse grele cu închisoarea. Acestea se aplică pentru instigare la acțiuni împotriva securității Rusiei.
O nouă lege a fost aprobată de Vladimir Putin în Rusia joi, 14 iulie, care prevede pedepse grele pentru cei care acționează împotriva securității Rusiei. Cei care vor încălca legea, vor primi sentințe cuprinse între doi și patru ani de închisoare. Pedeapsa poate ajunge la cinci ani de închisoare în cazul unor îndemnuri difuzate de mass-media și la șapte ani de închisoare dacă sunt făcute în grup organizat.
În plus, Vladimir Putin a parafat un text ce înăsprește restricțiile impuse persoanelor și organizațiilor desemnate drept "agenți ai străinătății". Liderul rus folosește această sintagmă pentru a-i numi pe criticii Kremlinului.
Măsuri din noua lege
O altă măsură prevede o pedeapsă ce poate ajunge până la 20 de ani de închisoare. Ea poate fi aplicată pentru orice cetățean care participă la un conflict într-o țară străină contravenind intereselor Rusiei. Vladimir Putin a semnat de asemenea un text ce prevede amenzi și chiar pedepse cu închisoarea ce pot ajunge la șapte ani pentru oricine deține secrete de stat și care se deplasează în străinătate fără autorizare prealabilă.
Prevederile fac parte dintr-un pachet de dispoziții adoptate în ultimele săptămâni de Parlamentul rus. Pentru promulgarea lor era nevoie doar semnătura șefului statului, Potrivit Agerpres.
Deciziile Moscovei de la începutul războiului
De la declanșarea ofensivei militare ruse în Ucraina, în dimineața zilei de 24 februarie, autoritățile ruse au intensificat reprimarea vocilor critice la adresa puterii. Astfel, a blocat mass-media independentă și rețelele sociale.
Legea prevede acum pedepse grele cu închisoarea pentru orice formă de critică ce subminează imaginea armatei ruse. Mai mulți ruși, opozanții Ilia Iașin și Vladimir Kara-Murza, dar și simpli cetățeni, au fost deja încarcerați pentru asemenea motive. Ei se află acum în așteptarea procesului.
Săptămâna trecută, un parlamentar municipal moscovit, Aleksei Gorinov, a fost condamnat la rândul său la șapte ani de închisoare pentru că a denunțat atacul rus asupra Ucrainei.