Închisoare pentru proprietarii de animale. Pe lângă amenzi extrem de mari, în Europa, există legi care le pot aduce pușcărie celor care încalcă legile privitoare la animalele de companie.
Închisoare pentru proprietarii de animale. Este pedeapsa din Germania pentru abandonul animalelor, care se pedepsește cu amenzi usturătoare sau, dacă animalul de companie este abandonat și are răni, sancțiunile pot fi și mai aspre.
Închisoare pentru proprietarii de animale, în Germania
În timpul verii, mulți proprietari iau decizia de a-și abandona animalele de companie, iar presa germană a acoperit acest fenomen de câteva săptămâni, evidențiind situația adăposturilor supraaglomerate pentru animalele abandonate. An de an, rapoartele despre animalele lăsate în voia sorții și adăposturile supraaglomerate se înmulțesc.
Peta, cea mai mare organizație pentru drepturile animalelor din lume, atrage atenția asupra consecințelor pe care le pot avea proprietarii care își abandonează animalele.
„Abandonul de animale, precum de exemplu, legarea acestuia în parc sau alungarea acestuia de către proprietar sau de către persoanele care au animalul în grija este interzis. Încălcarea este o infracțiune administrativă conform § 18 Abs. 1 Nr. 4 TierSchG și poate fi pedepsită cu amendă de până la 25.000 de euro”, atrage atenție PETA.
Cei care își abandonează animalele riscă închisoarea
Conform organizației, cei care cred că risca doar pedepse aspre dacă animalele abandonate sunt puse în pericol se înșală. Potrivit legii, interdicția de abandon nu se referă doar la situațiile în care viața, integritatea sau bunăstarea animalelor este direct amenințată.
Orice act de abandon în sine este considerat o încălcare și trebuie evitat, deoarece prezintă un pericol pentru animale. În cazul în care viața și membrele unui animal sunt puse în pericol prin abandon, pedepsele sunt mult mai severe decât simplele amenzi.
Conform secțiunii 17 a legii privind protecția animalelor (TierSchG), abandonul de animale poate fi considerat o infracțiune de cruzime împotriva animalelor, mai ales dacă animalele mor sau suferă ca urmare a abandonului, de exemplu, din lipsă de apă sau hrană adecvată. În astfel de situații, cei vinovați de abandon pot fi pedepsiți cu amenzi sau chiar cu închisoare de până la trei ani.