Închiderea Circului de Stat i-ar putea costa o avere pe bucureșteni
- Ciprian Constantin
- 25 ianuarie 2017, 00:00
Una din cele mai emblematice instituții ale Bucureștiului ar putea deveni o simplă amintire. Consilierii generali au semnat un proiect de hotărâre prin care vor să interzică animalele sălbatice în spectacolele de circ. Ce vor face dresorii? Dar angajații? Sunt întrebările la care artiștii nu au primit niciun răspuns
La Circul Globus se munceşte pe brânci. Chiar dacă instituţia nu mai este condusă de nimeni, nici măcar de un interimar, după demiterea managerului general, în urma incendiului în care şi-au pierdut viaţa 11 animale, artiştii intră în arenă şi fac repetiţii. Conştiincioşi, aceştia nu vor să dea greş în faţa acelor oameni care cumpără un bilet la spectacolele de la Circ. Cu toate că aceştia au inima cât un purice, după ce au aflat de proiectul de hotărâre semnat de consilierii generali ai municipiului Bucureşti şi de câţiva directori din Primăria Capitalei.
Aceştia vor să interzică folosirea animalelor aparținând subîncrengăturii vertebrate, indiferent de gradul de îmblânzire, născute în captivitate sau capturate din natură, în spectacole de circ și în orice alt tip de spectacole sau expoziții, pe teritoriul Municipiului București.
Exact acest lucru este specificat în document. Cu alte cuvinte leii, tigrii, elefanţii şi alte animale de sub cupola Circului de Stat nu vor mai apărea în spectacole. Unele vor fi mutate în Grădinile Zoologice din ţară, iar altele duse direct în Africa. Această decizie dură a consilierilor generali ar putea afecta Festivalul Internaţional de Circ de la Bucureşti, care ar trebui să aibă loc în perioada 16-19 februarie. De ce?
Plătit cu 800 de euro pe zi
Pentru că, în cazul în care Festivalul nu se va mai ţine, Circul este obligat să le plătească artiştilor banii din contract, chiar dacă aceştia nu intră în show din cauza problemelor Circului. Iar sumele nu sunt de neglijat, dar mai ales ţinând cont că onorariile acestora sunt plătite din bugetul Primăriei Generale, adică din banii bucureştenilor. Pentru a vă da un exemplu, francezul Vincent Vignaud, magicianul care apare în spectacolul „Arena Magică“ de la Circul Globus şi care are stipulat în contract să participe la Festivalul Internaţional de la Bucureşti, câştigă 800 de euro pe ziua în care prestează. Şi are cinci reprezentaţii pe săptămână. La un simplu calcul reiese că are un venit lunar de 16.000 de euro. Iar contractul a fost semnat din octombrie şi expiră în februarie. Adică, Vincent va încasa 80.000 de euro. Şi ca el sunt mulţi artişti străini care au contracte semnate cu Circul. Mulţi dintre ei şi-au amânat alte spectacole pentru a veni la Festivalul Internaţional de Circ de la Bucureşti. În cazul în care nu se mai ţine, onorariile acestora vor fi plătite din banii bucureştenilor.
FOTO: Vincent Vaugnaud, înconjurat de frumoasele lui asistente
57 de ani de istorie, la mâna Primăriei
Clădirea Circului de Stat, actualul sediul al Circului Globus din București, este situată pe bulevardul Lacul Tei, în sectorul 2. Construcția a fost terminată în anul 1960, fiind realizată după planurile arhitecților Nicolae Porumbescu, Constantin Rulea, Sanda Bercovici și Nicolae Pruncu. Amfiteatrul este acoperit cu o cupolă circulară cu diametrul de 60 m. Aceasta este realizată din beton armat, sub forma unei pânze ondulate ce imprimă construcției o linie unitară. Cupola se sprijină pe 16 stâlpi zvelţi, între aceştia fiind amplasaţi pereţi din sticlă care închid foaierul inelar al construcţiei. Construcţia clădirii permite accesul publicului prin opt puncte de acces, şase superioare şi două inferioare toate comunicând cu garderoba şi foaierul circului. Circul de Stat a fost declarat monument istoric în anul 2010.