Rezultatul alegerilor anticipate din Spania împiedică din nou formarea unei noi majorități
Deși a obținut duminică cele mai multe voturi la alegerile generale, Partidul Muncitorilor Socialişti (PSOE) de guvernământ nu a obținut majoritatea în Parlament . Potrivit sondajului de opinie dat publicității imediat după terminarea votului, la ora 19:00 GMT, în noul Parlament vor fi mai mulți parlamentari de extremă dreapta, informează DPA şi Reuters, citate de Agerpres.
Se preconizează că nici partidele de dreapta și nici cele de stânga nu au reușit să obțină o majoritate, lucru care va conduce din nou la imposibilitatea formării unui nou guvern. Sondajele de opinie arată că PSOE va obține 114-119 locuri, față de cele 123 câştigate în scrutinul din luna aprilie în timp ce partidul de extremă dreaptă Vox ar urma să-şi dubleze reprezentarea parlamentară, de la 24 la 56-59 de locuri.
Partidul Vox este considerat principalul câştigător al alegerilor, intrând pentru prima dată în Parlament în luna aprilie. Partidul Popular (PP) ar urmă să câștige un număr de 85-90 de locuri, mai mult faţă de cele 66 câştigate în aprilie.
Estimările arată că formaţiunea de stânga Unidos Podemos ar urma să câştige 30-34 de locuri, mai puțin faţă de cele 42 pe care le avea, iar Ciudadanos, partid liberal care se opune secesiunii Cataloniei, ar câștiga numai 14-15 locuri, o scădere drastică faţă de cele 57 câștigate în scrutinul din primăvară. Participarea la vot a fost mai mică comparativ cu luna aprilie, în Spania fiind organizate pentru a patra oară alegeri în ultimii patru ani , în condițiile în care criză din Catalonia favorizează partidul de extremă-dreapta Vox.