Duminica aceasta marchează începutul Triodului, una dintre cele trei mari perioade ale anului bisericesc, care pregătește Paștile.
Începe Triodul: acesta cuprinde trei săptămâni înainte de Postul Mare, cele șase săptămâni ale Postului propriu-zis plus Săptămâna Patimilor, numindu-se de aceea și perioada prepascală.
Celelalte două mari perioade ale anului bisericesc sunt Pentiscostarul (opt săptămâni după Paști) și Octoihul (cel mai lung, din lunea de după Duminica Tuturor Sfinților până la Triod).
Triodul este o perioadă de pregătire pentru a putea primi așa cum se cuvine bucuria Învierii, al cărei zvon începe să se presimtă deja, după trecerea sărăbătorilor de iarnă.
Încălzirea motoarelor
Este un urcuș blând la început, pentru „încălzirea motoarelor duhovnicești”, apoi din ce în ce mai aspru, încheiat cu ascensiunea pieptișă a Golgotei din Săptămâna Patimilor, în care creștinul este pus să trăiască alături de Hristos întreaga grozăvie a răstignirii și a morții, pentru a putea primi „Lumina zilei a Opta”.
„Numai cine pătimește și moare, acela poate învia” este condiția nediscutabilă a mântuirii.
Numele Triodului vine de la faptul că, spre deosebire de restul anului, când la slujba Utreniei se cântă opt sau nouă ode, în perioada se cântă numai trei.
Urcușul prepascal este astfel structurat încât fiecare duminică a sa să reprezinte o treaptă.
Primele patru duminici, care au rolul de pregătire a intrării în Post, sunt Duminica Vameșului și a Fariseului, a Fiului Risipitor, a Înfricoșatei Judecăți (lăsatul sec de carne) și a Izgonirii lui Adam din Rai (lăsatul sec de brânză).
Apoi intrăm în Postul Mare propriu-zis, jalonat de Duminica Ortodoxiei, a Sfântului Grigorie Palama, a Sfintei Cruci, a Sfântului Ioan Scărarul, a Sfintei Maria Egipteanca și Duminica Floriilor, urmată de Săptămâna Patimilor.
Începe Triodul cu Duminica Vameșului și a Fariseului
Prima duminică îi prezintă în antinteză pe Fariseul cel atât de încântat și plin de sine încât Dumnezeu nu mai are încape în el, și pe Vameșul, atât de zdrobit, de micșorat de conștiința păcatelor sale, încât toată ființa îi devine templu încăpător în care Divinitatea se întinde în voie.
Această antiteză îl pune în mod frontal pe creștin să aleagă pe care dintre cele două modele vrea să îl urmeze.
Smerenia este prima condiție a postului. Cea de-a doua este Rugăciunea însoțită de fapte bune. Înfrânarea de la alimente vine de-abia pe ultimul loc.