Începe revoluția banilor! Bancnotele se schimbă, iar cumpărăturile nu vor mai fi ce au fost

Sursa: arhiva EVZ

Viața bancnotelor de hârtie și a monedelor metalice se apropie de final, chiar dacă vor mai circula o perioadă prin economie.

Modul în care se derulează tranzacțiile comerciale este pe cale să se schimbe radical, iar banii cash sunt pe cale să dispară. Chiar dacă nu se va întâmpla imediat, într-un an sau zece, totuși semnele sunt aici. Pandemia de coronavirus a dus la accelerarea procesului care se va încheia cu dispariția banilor cash.

Totul a început în momentul în care Steve Jobs a dezvăluit primul iPhone, în 2007, după cum relatează publicația Capital. A fost momentul în care bancnotele și-au pierdut importanța.

Odată cu apariția COVID, tranzacțiile cu bani fizici s-au redus considerabil. Introducerea restricțiilor, a lockdown-ului și frica de boală a schimbat obiceiurile comerciale. Oameni care nu dădeau doi bani pe tranzacții online au devenit printre cei mai mari fani ai acestora.

Pandemia a schimbat obiceurile

Pandemia de COVID a făcut ca vânzările online, la nivel global, să ajungă la 5 trilioane de dolari. Înainte de pandemie exista ideea că este bine să ai bani cash pentru a-ți acoperi nevoile esențiale. Astfel, o multitudine de oameni strângeau bancnote în portofel pentru a le folosi în caz de nevoie.

Odată cu introducerea restricțiilor, teama că virusul mortal ar putea fi luat prin intermediul bancnotelor sau monedelor a schimbat obiceiul. Cardul bancar sau telefonul mobil au devenit unele dintre cele mai uzitate mijloace de plată.

Acolo unde guvernele au oferit vouchere, așa cum s-a întâmplat în Hong Kong, milioane de consumatori și mii de comercianți au devenit noi utilizatori ai sistemelor de plată online. Aceasta doar pentru a folosit aceste instrumente de plată. Iar obiceiurile se vor păstra și mai târziu, după ce va dispărea pandemia.

Revoluția blockchain

Alte instrumente care vor contribui la dispariția banilor de hârtie și de metal, sunt portofelele digitale: blockchain-ul. Firma Fintech Circle a făcut echipă cu Visa pentru a le permite clienților să utilizeze USD Coin, care rulează pe blockchain-ul Ethereum și își fixează valoarea la dolar.

Fenomenul „cumpărați acum, plătiți mai târziu” include finanțarea (și plățile fără numerar) chiar și pentru tranzacții cu valoare mică, cum ar fi cumpărarea unui ruj în rate.

În aceste condiții importanța banilor cash este în scădere, iar aceștia sunt din ce în ce mai puțin căutați, într-o economie informatizată. În anul 2003, aproximativ 35% din numerarul din zona euro a fost utilizat în tranzacții interne. Iar valoarea a scăzut și mai mult, până la aproximativ 20% în anul 2019.