Rusia se implică puternic în restabilirea ordinii în Siria. Președintele Rusiei, Vladimir Putin, a dezvăluit care sunt țintele sale în privința țării care este considerată nucleul terorismului.
"Noi nu am stabilit obiectivul de a ne amesteca în afacerile interne ale Siriei", unde Rusia intervine militar din septembrie 2015 în sprijinul regimului lui Bashar al Assad, a dat asigurări Putin, în timpul unei întâlniri cu ofiţeri din flota rusă care s-au întors acasă din această ţară sfâşiată de război, notează Agerpres.
Putin a precizat și care este dorința sa în legătură cu Siria. "Rusia are sarcina de a stabiliza puterea legitimă în ţară şi a da lovitura decisivă terorismului internaţional", a adăugat președintele rus.
"Cu cât mai repede ţara va trece la o reglementare politică, cu atât comunitatea internaţională va avea mai multe şanse să oprească ciuma teroristă pe teritoriul sirian", a încheiat Putin.
În şase ani de zile, războiul din Siria a făcut peste 300.000 de morţi şi a dus la strămutarea a milioane de persoane.