Secretarul de Stat Mike Pompeo a aruncat mănușa Chinei, dar mai ales Rusiei în legătură cu zona artică. Toate amănuntele despre acest nou teatru de înfruntare geo-strategică vin de la Tribune de Geneve.
"La un an după stânjenitoarea ofertă a lui Donald Trump de cumpărare a Groenlandei, șeful diplomației americane, Mike Pompeo, a sosit miercuri în vizită în Danemarca. El a insistat asupra „noii competiții” care are loc acum în zona arctică, o aluzie la obiectivele unor mari puteri, inclusiv China, în această regiune.
După o primă oprire în Marea Britanie, marți, unde a chemat la rezistență în fața Chinei, noul mare rival al Statelor Unite, fostul șef al CIA și apropiat al lui Donald Trump și-a continuat avântul. El a cerut țărilor care se învecinează cu Arctica să apere valorile „libertății, transparenței, suveranității și stabilității” din îndepărtatul Nord.
"Această misiune este și mai urgentă în fața unei noi concurențe în regiune din partea unor țări care nu respectă întotdeauna sau deloc regulile", a spus el în cadrul unei conferințe de presă.
China, membru observator al Consiliului Arctic din 2013, se vede ca o putere „apropiată de Arctica” și vrea să dezvolte „drumuri polare ale mătăsii”.
Linie atlantistă de 20 de ani
Companiile chineze s-au poziționat în special pentru construcția sau renovarea aeroporturilor, esențiale în Groenlanda enclavizată. Prim-ministrul groenlandez, Kim Kielsen, a călătorit la Beijing pentru a discuta ofertele. Danemarca a finalizat un vast program aeroportuar la sfârșitul lui 2018, într-un dosar urmărit îndeaproape de Washington.
Dimineața, Mike Pompeo s-a întâlnit cu premierul danez Mette Frederiksen și apoi cu omologul său, Jeppe Kofod. Acesta din urmă a insistat ca oficialii afacerilor externe din Groenlanda și Insulele Feroe, teritorii autonome daneze, să fie și ei prezenți.
Considerând Statele Unite „aliatul cel mai apropiat”, în cuvintele ministrului Kofod, Danemarca și-a afișat linia atlantistă în ultimii 20 de ani, trimițând trupe la teatrele de război din Afganistan și Irak și participând la o intervenție militară în Libia.
Experimentată după anii de operațiuni externe, țara nordică a desfășurat recent trupe în Sahel alături de Franța și urmează ca la finele anului 2020 să preia șefia unei misiuni NATO în Irak, timp de 18 luni.
Atu strategic
Însă bunele relații americano-daneze au fost tulburate anul trecut de oferta neașteptată a lui Donald Trump de a cumpăra Groenlanda, un imens teritoriu arctic de peste 2 milioane de kilometri pătrați și un avantaj strategic incontestabil al micului stat Danemarca. Ieșirea președintelui american a exprimat poate un mesaj mai complex decât pare, potrivit unor experți, în timp ce Washingtonul, care are baza aeriană cea mai nordică la Thule, granița de nord a Groenlandei, a părut destul de dezinteresat de teritoriul arctic după sfârșitul Războiului Rece.
Pe 10 iunie, Statele Unite, au redeschis după 67 de ani un consulat la Nuuk, capitala Groenlandei, primind undă verde de la Copenhaga. Iar în luna aprilie a.c., guvernul Groenlandei a acceptat 12,1 milioane USD ajutor american pentru proiecte civile", scrie Tribune de Geneve.