Începe războiul din aer în Europa. ONU investighează situația din Belarus

Începe războiul din aer în Europa. ONU investighează situația din Belarus

Organizaţia Internaţională pentru Aviaţie Civilă a Naţiunilor Unite (ICAO) va ancheta modul în care avionul care zbura de la Atena spre Vilnius a fost deturnat.

Organizaţia Internaţională pentru Aviaţie Civilă a Naţiunilor Unite (ICAO) a anunțat joi că vrea să investigheze impunerea de către Belarus a aterizării la Minsk a unei aeronave de pasageri a companiei Ryanair. Un incident care a provocat scandal la nivel internațional și care s-a lăsat cu arestarea lui Roman Protasevici, jurnalist care se opune regimului lui Aleksandr Lukașenko.

36 de state membre fac parte in ICAO, organism care va ancheta acțiunea Belarusului

Consiliul de conducere al ICAO, din structura căruia fac parte 36 de state membre, a luat această decizie după ce Statele Unite ale Americii (SUA) şi alte câteva țări aliate au cerut o investigaţie referitoare la acest caz. Pe care ministrul britanic de Externe Dominic Raab l-a numit „o încălcare gravă a legislaţiei internaţionale.”

Așadar, ICAO trebuie să prezinte un raport la data de 25 iunie, după cum a anunța ministrul irlandez al Transporturilor, Eamon Ryan. Ancheta va reprezenta o investigaţie de constatare a faptelor, concepută în principal pentru a determina dacă au fost încălcate regulile aviaţiei internaţionale. ICAO nu poate pedepsi statele membre, decât cu suspendarea drepturilor de vot.

Belarus s-a folosit de o aeronavă de luptă şi de o falsă alertă cu bombă pentru a redirecţiona avionul irlandez către Minsk şi a reţine un jurnalist belorus disident. Avionul, care mergea din Grecia, de la Atena, la Vilnius, era aproape în spaţiul aerian lituanian când i s-a ordonat să aterizeze.

„Au pus în pericol viaţa pasagerilor şi a echipajului în timp ce călătoreau între două capitale ale UE”

„Aceste acţiuni inacceptabile au fost un atac asupra securităţii aviaţiei europene şi au pus în pericol viaţa pasagerilor şi a echipajului în timp ce călătoreau între două capitale ale UE”, a afirmat Eamon Ryan. Administrația lui Aleksandr Lukașenko a respins acuzaţiile de acţiune ilegală şi a acuzat Occidentul că a folosit episodul pentru a purta un război hibrid împotriva sa.

Tot în acest scandal, Estonia a intrat în grupul țărilor care au interzis spațiul său aerian pentru cursele aviatice din Belarus. „Guvernul a decis să interzică avioanele din Belarus sau cele care decolează din țară pentru a ateriza pe teritoriul eston, decolează de pe acesta sau zboară în spațiul aerian eston”, au anunțat reprezentanții Guvernului de la Tallin.