Pelerinajul în cinstea Sfintei Cuvioase Paracheva începe marți, 8 octombrie, potrivit programului anunțat de Catedrala Mitrololitană din Iași. În această dimineață, la ora 6:30, racla cu moaştele Sfintei Cuvioase a fost scoasă şi aşezată într-un baldachin special amenajat în Curtea Mitropolitană.
A început pelerinajul de Sfânta Cuvioasă Parascheva
În jurul orei 6,00, în Catedrala Mitropolitană a fost citit Acatistul Sfintei Parascheva. Ulterior, un sobor de 32 de preoţi a purtat racla cu moaştele Sfintei Parascheva în procesiune.
Au fost patru opriri, câte una în dreptul fiecărui colţ al catedralei. De asemenea, procesiunea a ieşit pe pietonalul Ştefan cel Mare şi Sfânt, pe poarta Sfânta Parascheva şi a intrat apoi pe poarta Sf. Andrei.
După procesiune, racla cu moaştele sfinte a fost depusă într-un baldachin special amenajat în Curtea Mitropolitană pentru închinarea credincioşilor.
Catedrala Mitropolitană, înconjurată de mii de credincioși
La procesiune au luat parte mii de pelerini. Majoritatea acestora au venit la Iaşi încă de luni dimineaţa şi s-au aşezat la rând în aşteptarea momentului în care se vor închina la racla cu moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva.
221 de autocare pline cu pelerini din Voluntari
Cei mai mulţi pelerini sunt din Voluntari, ei fiind aduşi la Iaşi cu 221 de autocare.
În orele următoare, preoţii vor oficia slujba de sfinţire a apei şi Taina Sfântului Maslu, precum şi Sfânta Liturghie.
Pelerinii care vor merge în aceste zile pentru a se închina la moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva vor putea să cinstească şi moaştele Sfântului Pantelimon, care vor fi aduse de la Mănăstirea "Sfântul Pavel" de la Muntele Athos.
Cuvioasa Parascheva, ocrotitoarea Moldovei şi a celor săraci
Cunoscută în trecut şi sub numele de Sfânta Vineri, Cuvioasa Parascheva este considerată a fi ocrotitoarea Moldovei şi a celor săraci.
Ea s-a născut în localitatea Epivat, astăzi Capul Kaliacra, din Tracia, pe ţărmul Mării Marmara, în prima jumătate a secolului al XI-lea.
Ar fi murit la vârsta de 27 de ani în satul natal, Epivat. Moaştele Cuvioasei au fost păstrate aproape 200 de ani într-o biserică din Epivat, apoi la Târnovo, iar în secolul al XVI-lea au fost duse la Constantinopol.
În anul 1641, pe 13 iunie, voievodul Vasile Lupu a reuşit să le aducă la Iaşi, aşezându-le în biserica Mănăstirii ''Sfinţii Trei Ierarhi''.
Racla Sfintei Parascheva a fost mutată în Catedrala Mitropolitană la sfârşitul secolului al XIX-lea, în 1888, după ce moaştele au scăpat neatinse din incendiul de la Biserica ''Trei Ierarhi".
De atunci, moaştele Cuvioasei Parascheva se află la Catedrala Mitropolitană din Iaşi.
Sfânta Cuvioasă Parascheva este sărbătorită în întreaga Patriarhie Română.
Canonizarea Cuvioasei Parascheva a fost hotărâtă de membrii Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române în anul 1955. Tot atunci a fost stabilită şi data de prăznuire a Sfintei Parascheva, pe 14 octombrie.