Începe cea de-a doua sesiune de bacalaureat. Programul complet al probelor

Sursa foto: pixabay.com

Peste 33.600 de candidați, dintre care două treimi din promoția curentă, iau startul în cea de-a doua sesiune de bacalaureat. Absolvenții vor susține doar probele nepromovate. Sunt peste 22.000 de candidaţi din promoţia anului 2024, în timp ce peste 11.500 de candidaţi provind din promoţiile anterioare, a transmis Ministerul Educației.

A doua sesiune de bacalaureat

Cea de-a doua sesiune din acest an a examenului de bacalaureat începe, joi, cu evaluarea competenţelor digitate. Conform programului, absolvenții vor susțien mai întâi proba la Limba şi literatura română. Ministerul Educaţiei anunţă că peste 33.600 de candidaţi s-au înscris la examen, două treimi dintre ei fiind din promoţia curentă.

 ”Peste 33.600 de candidaţi s-au înscris în vederea susţinerii examenului naţional de bacalaureat 2024 (toate probele sau, în funcţie de rezultatele obţinute în sesiunile anterioare şi recunoscute ca atare, doar probele nepromovate) în a doua sesiune organizată în acest an. Sesiunea august 2024 începe joi, 8 august, şi implică, în primă fază, susţinerea probelor de evaluare a competenţelor”, a transmis Ministerul Educaţiei.

Programul probelor orale în cea de-a doua sesiune de bacalaureat

  • 8 - 9 august: Evaluarea competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba română [proba A]
  • 9 august: Evaluarea competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă [proba B]
  • 12 august: Evaluarea competenţelor digitale [proba D]
  • 13 - 14 august: Evaluarea competenţelor lingvistice într-o limbă de circulaţie internaţională [proba C].

Evaluarea competenţelor lingvistice pentru limba română, limba maternă şi limba modernă, precum şi a celor digitale se realizează, pentru fiecare candidat, de către doi profesori examinatori (cadrul didactic care a predat disciplina respectivă la clasă şi un alt cadru didactic de aceeaşi specialitate din unitatea de învăţământ), precizează instituția.

În instituțiile de învățământ unde această condiţie nu poate fi îndeplinită sau unde cadrele didactice se află în incompatibilitate, examinatorii vor fi selectaţi din alte şcoli.

Programul probelor scrise în cea de-a doua sesiune de bacalaureat

În situaţia în care un candidat refuză să răspundă sau să rezolve subiectele propuse la una dintre probele de evaluare a competenţelor lingvistice şi digitale, se consideră că acesta nu a susţinut proba”, a mai transmis instituţia citată.

Probele scrise din sesiunea august 2024 se vor desfăşura după următorul calendar:

  • 19 august: Limba şi literatura română - proba E.a)
  • 20 august: Proba obligatorie a profilului - proba E.c)
  • 21 august: Proba la alegere a profilului şi specializării - proba E.d)
  • 22 august:: Limba şi literatura maternă - proba E.b)

Afişarea primelor rezultate va avea loc în data de 26 august (până la ora 12:00), iar contestaţiile se pot depune în intervalul orar 12:00 - 18:00, în aceeaşi zi. Rezultatele finale vor fi comunicate în data de 30 august.