Incendiu suspect lângă Cluj Napoca. O persoană a fost găsită carbonizată într-o mașina cuprinsă de flăcări
- Mihai Soica
- 6 iunie 2023, 06:45
Pompierii de la Inspectoratul pentru Situații de Urgență Cluj au fost alertați să intervină, în cursul serii de duminică, la un incendiu care a cuprins un autoturism.
În prima fază cel care a sunat la 112 a anunțat că o mașină, care se afla pe un câmp, în apropierea unui drum județean, a fost cuprinsă de flăcări.
Pompierii au ajuns într-un timp foarte scurt la fața locului, dar când au stins flăcările au făcut o descoperire macabră, în mașină se afla trupul carbonizat al unei persoane.
”Pompierii de la Detașamentul Huedin au fost solicitați să stingă un incendiu care s-a manifestat la un autoturism hibrid situat pe raza localității Leghia. La misiune a luat parte echipajul de la Garda de Intervenție Aghireșu. Când pompierii au ajuns la fața locului, incendiul se manifesta generalizat la întreg autoturismul. După stingerea flăcărilor, forțele noastre au constatat faptul că în autoturism se afla o persoană carbonizată. Cauza probabilă a incendiului este în curs de cercetare”, comunică ISU Cluj.
Crimă sau sinucidere
La fața locului au ajuns și mai multe echipaje de poliție care au început cercetarea criminalistică a zonei și a mașinii.
Resturile umane carbonizate au fost prelevate, deoarece în această speță, cu siguranță se va ordona o expertiză ADN. Încă nu este clar cine este persoana care se afla în interiorul mașinii și care a fost cauza care a dus la incendiu.
”Mergem pe două piste. Prima este o crimă, urmată de incendierea cadavrului într-o zonă mai retrasă. A doua pistă este sinuciderea. Acum lucrăm pentru identificarea persoanei din interiorul mașinii și apoi vom stabili ce s-a întâmplat în acest caz”, ne-a declarat unul dintre polițiștii care se ocupă de caz.
Surse din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Cluj ne-au comunicat că pompierii se află la fața locului și că nu a putut fi stabilită cauza de producere a incendiului.
”Pompierii sunt încă la fața locului și fac cercetări pentru a stabili ce s-a întâmplat și care a fost cauza care a dus la declanșarea focului. Este treaba altora să spună cine e persoana sau ce anume s-a întâmplat, crimă sau sinucidere”, ne-a comunicat un pompier de la ISU Cluj.