Incendiu puternic în Italia. Autoritățile au evacuat peste 1200 de turiști

Pompieri. Sursa foto: Pixabay

Italia. Un incendiu puternic a izbucnit miercuri dimineață, 24 iulie, într-o stațiune din Peninsula Italică. Autoritățile au fost nevoite să evacueze o întreaga localitate. Misiunea salvatorilor a fost extrem de dificilă având în vedere că peste 1.200 de turiști au fost duși în siguranță la adăpost.

Incendiu puternic în Italia. Pompierii se luptă cu flăcările de 12 ore

Pentru moment se crede că este vorba de un incendiu pus intenționat. Flăcările au cuprins stațiunea turistică Baia San Felice din Vieste aflată într-o zonă împădurită. Incendiul a fost alimentat de vântul puternic, motiv pentru care autoritățile au ordonat evacuarea a peste 1.200 de turiști.

Incendiu puternic în Italia. Turiștii au fost relocați în două stațiuni turistice localizate între Vieste și Mattinata, în timp ce alții au fost adăpostiți într-o sală de gimnastică. Autoritățile au venit în sprijinul turiștilor cu mai multe vehicule de teren și bărci.

Au fost evacuați peste 1.000 de turiști. Autoritățile cred că este vorba de o mână criminală

În tot acest timp, pompierii împreună cu echipele de la protecția civilă au intervenit pentru stingerea flăcărilor. De asemenea, au fost ridicate două aeronave Canadairs și un elicopter care a aruncat lichid cu lichid retardant peste incendiu.

Carabinierii forestieri din Parcul Național Gargano au descoperit mai multe obiecte care ar confirma ipoteza unui incendiu planificat. Locotenent-colonelul Giuliani Palomba a declarat că toate probele colectate au fost trimise magistraturii competente.

Incendiu pus intenționat. A cincea tentativă în ultimele șapte zile

Concluziile conduc la faptul că ar fi vorba de un incendiu pus intenționat. Însă, rămâne de văzut dacă procuratura din Foggia va confirma ipoteza după ce va stabili condițiile în care a pornit incidentul, care se putea lăsa cu urmări tragice.

Primarul din Vieste, Giuseppe Nobiletti, a declarat că este pentru a cincea tentativă de incendiu în decursul a unei săptămâni. Autoritățile evaluează situația, potrivit primelor informații incendiul ar fi pornit din mai multe puncte, potrivit publicației italiene Corriere.it.