Peste 300 de deținuți dintr-o închisoare din Honduras au murit, în urma izbucnirii unui incendiu. Majoritatea au pierit carbonizați, închiși în celule, iar cadavrele nu pot fi identificate. Autoritățile locale, citate de BBC, susțin că numărul morților ar putea crește.
”Acestea sunt date preliminare”, au afirmat responsabili din cadrul serviciului de medicină legală.
Unii dintre deținuți au reușit să scape din închisoarea din Comayagua, cuprinsă de flăcări, ajungând pe acoperișul clădirii, de unde s-au aruncat, au povestit rudele acestora.
Autoritățile anchetează incidentul, urmând a se stabili dacă a fost vorba de un scurticircuit. Presa din Honduras susține însă că, înainte de izbucnirea incendiului, în închisoare ar fi avut loc o revoltă a pușcăriașilor.
În închisoarea din Comayagua, aflată la 100 de km nord de capitala Tegucigalpa, se aflau peste 800 de deținuți.
Oficialii penitenciarului se tem însă că, în haosul creat, mulți au reușit să evadeze.