„În jurul orei 18:40, inspectoratul nostru a fost anunțat prin apel 112, despre izbucnirea unui incendiu în gara orașului Oravița, la niște vagoane dezafectate. Au intervenit de urgență 2 echipaje din cadrul Secției de Pompieri Oravița cu sprijinul a două autospeciale de stingere. 

Ajunse la față locului, forțele de intervenție au constatat că incendiul se manifestă violent la 4 vagoane și amenință să se propage la alte trei vagoane și un depozit. În aproximativ 15 minute de la anunțare, pompierii militari au reușit să localizeze incendiul și au acționat și pentru îndepărtarea celorlalte vagoane din apropierea celor cuprinse de flăcări”, a declarat plt maj. Magdalena Tocmelea, purtătorul de cuvânt al ISU Semenic, pentru realitateaderesita.net.

Un al treilea echipaj din cadrul Secției de pompieri a fost chemat la fața locului.

 

Te-ar putea interesa și: