O mulțime de 22.000 de oameni a fost evacuată de la un festival muzical din Spania, după izbucnirea unui incendiu, care a distrus scena principală.
Participanții la festivalul de muzică electronică Tomorrowland Unite din Barcelona au fugit din calea flăcărilor și a fumului gros care s-a rdiciat după ce focul s-ar extins la sistemul de sonorizare și un ecran uriaș.
Incendiul a avut loc la un eveniment de 12 ore din Parc de Can Zam, la periferia orașului Barcelona, serviciile de urgență au venit imediat la fața locului, dar toată lumea a fost evacută în siguranță și nu au existat răniți, scrie Euronews.
Cauza incendiului rămâne neclară, deși presa locală a sscris că ar fi fost provocat de un foc de artificii, care făcea parte din program.
Flăcările au fost aduse sub control și stinse, deși organizatorii festivalului au spus că scena principală a fost distrusă în totalitate.
„Azi, 29 iulie, scena de la UNITED Barcelona a fost curpinsă de flăcări, din cauza unei defecțiuni tehnice. Mulțumim intervenției profesinoiste a autorităților, datorită căreia 22.000 de oameni au fost evacuați în siguranță, fără a se înregistra răniți”, au transmis organizatorii.
Autortiățile vor continua ancheta în acest caz.