Incendiile in Grecia fac prăpăd. Ard case și mașini, iar turiștii sunt cazați în săi de sport
- David Marinescu
- 25 iulie 2023, 12:38
Situația rămâne dramatică în Rodos, unde incendiile fac ravagii de șapte zile. Există patru fronturi mari de foc în acest moment, cu reaprinderi continue ale unor focare anterioare, dar şi izbucniri de noi focare în zone neafectate până acum. Au fost emise mesaje prin 112 pentru evacuarea mai multor sate.
În zonă, vântul este foarte puternic, iar direcția lui se schimbă constant. Lupta pompierilor cu flăcările este una titanică, iar în cursul zilei au fost răniți ușor un polițist și un pompier, transmite ErtNews.
Pompierii români au fost chemați să întărească forțele în satul Massari, unde focul se apropie venind dinspre un front nou.
Pe frontul de la Platania spre Malona, focul se îndreaptă spre sat cu mare viteză și pe mai multe fronturi, iar în zonă operează mai multe forţe pentru a-l împiedica să ajungă în sat.
Incendiul din zona Gennadi și Vati arde încontinuu, iar lupta se dă în două locuri: mai jos de râu și în partea de sus a muntelui, la aproximativ trei kilometri de satul Vati. Și pe acest front, forțele de stingere a incendiilor depun eforturi uriaşe pentru a împiedica focul să ajungă în cele două sate Gennadi și Vati.
În Asklipeio, focul a afectat cel puțin zece case, conform unei prime evaluări, iar lupta continuă și acolo din cauza unor reaprinderi permanente a focarelor anterioare. Şi în Laerma, un sat care a suferit, la rândul lui, pagube grave, au loc reaprinderi puternice.
Vântul care bate pe insulă și în zonele afectate de incendii ajunge la 7 grade Beaufort, iar acest fapt provoacă o îngrijorare deosebită cu privire la avansarea incendiilor pe toate fronturile.
Temperaturi de peste 44 de grade la umbră, în Grecia
Institutul de Meteorologie al Greciei şi-a actualizat buletinul cu privire la valul de caniculă „Cleon”, un val care pare să se fi instalat definitiv în Grecia. Astfel, pentru luni a fost prognozată o uşoară scădere a temperaturii, dar care se va situa încă în jurul a 40 de grade, în timp ce marți și miercuri mercurul din termometre va ajunge din nou la 44 de grade în unele locuri, urmând ca de joi temperatura să înceapă să revină la valorile normale pentru această perioadă, scrie Iefimerida.
După ce luni, temperatura a scăzut cu 2 până la 5 grade Celsius, cea mai mare scădere fiind observată în partea de est a țării, iar cea mai mică în partea de vest, canicula revine în forţă. Astfel, pentru marți este prognozat un nou val de căldură în Grecia, cu valori maxime ce vor atinge:
- În Grecia continentală, 40-42 de grade și local în interiorul Tesaliei și regiunii Sterea Ellada, 43-44 de grade Celsius.
- În insulele Ionice, în insulele Mării Egee de Est, în Dodecanez și în sudul Cretei, 39-41 de grade Celsius, iar în restul insulelor, temperaturile se vor situa între 36 şi 38 de grade Celsius.
Miercuri, temperatura va atinge aceleaşi niveluri foarte ridicate ca marți, dar după-amiază în partea de nord-vest, în Epir și vestul Greciei continentale situația meteo se va schimba, cu furtuni care vor fi temporar însoțite de vânt foarte puternic. Aceste fenomene de scurtă durată, dar intense, se vor extinde în cursul serii în Macedonia, Tesalia, vestul Peloponezului și sudul Mării Ionice.
Joi, se preconizează că temperatura va scădea cu 6 până la 8 grade în toată țara și nu va depăși 35 până la 37 de grade. (Rador)