Cântăreața americană Pink și-a anunțat intenția de a îi ajuta pe pompierii din Australia, în contextul crizei provocate de incendii.
Cântăreaţa este una dintre numeroasele celebrităţi care au vorbit în public despre incendii, dezvăluind, într-o postare pe Twitter, că va dona jumătate de milion de dolari americani
"Sunt total devastată urmărind ceea ce se întâmplă în Australia, de aceste incendii groaznice", a scris ea.
"Promit să donez 500.000 de dolari direct serviciilor locale de pompieri care luptă din greu în primele linii. Sunt cu inima alături de prietenii şi de familia din Oz", a adăugat cântăreaţa.
Peste 20 de persoane au murit şi milioane de animale şi-au pierdut viaţa în urma incendiilor care au făcut ravagii pe acest continent în ultimele luni.
Cel puţin opt persoane au decedat săptămâna aceasta în New South Wales şi Victoria, cele mai populate state australiene, unde în prezent sunt active peste 200 de incendii.