Președintele Vladimir Putin a semnat joi un decret de creștere a forțelor armate ale Rusiei de la 1,9 milioane la 2,04 milioane, în vreme ce războiul din Ucraina intră în a șaptea lună. Ordinul va intra în vigoare de la 1 ianuarie, potrivit decretului publicat pe portalul legislativ al Guvernului rus.
Președintele Vladimir Putin a semnat joi, 25 august, un decret ce prevede creșterea efectivelor armatei ruse cu 137.000 de soldaţi. Ultima dată când președintele Putin a cerut mărirea armatei ruse a fost în noiembrie 2017, când numărul personalului de luptă a fost stabilit la 1,013 milioane - dintr-un număr total de forțe armate, inclusiv necombatanți, de 1,9 milioane.
Efectivele armatei ruse vor ajunge astfel la 2,04 milioane de militari, conform acestui decret, care va intra în vigoare la 1 ianuarie 2023. Putin stabilise în noiembrie 2017 la 1.013.628 numărul militarilor armatei ruse, după prima creştere a efectivelor militare decisă atunci prima dată după aproape un deceniu.
Rusia se ferește să spună câți soldați a pierdut în Ucraina
După noua creştere a efectivelor armatei ruse şi luând în calcul de asemenea personalul său civil, aceasta va ajunge la un total de peste două milioane de membri.
Estimările occidentale spun că numărul real ar putea fi de cel puțin 10 ori mai mare decât cel declarat, în timp ce Ucraina spune că a ucis sau rănit cel puțin 45.000 de soldați ruși de când conflictul - pe care Moscova îl numește o operațiune militară specială - a început pe 24 februarie.
În iulie, directorul CIA, Bill Burns, a declarat că serviciile de informații americane estimau că aproximativ 15.000 de soldați ruși au fost uciși în Ucraina „și poate de trei ori mai mulţi răniți”.
Nici Ucraina nu a publicat informații clare despre câţi soldaţi a pierdut
Kievul a fost, de asemenea, reticent în a publica informații despre câți dintre soldații săi au murit în război, dar luni, într-o actualizare rară, șeful forțelor armate ucrainene a declarat că aproape 9.000 de militari au fost uciși în acest război.
Decretul președintelui Putin nu a precizat cum urmează să se realizeze creșterea numărului de angajați, dar a instruit guvernul să aloce bugetul corespunzător.
Potrivit unui raport anual autorizat al Institutului Internațional de Studii Strategice, Rusia avea 900.000 de angajați în serviciu activ la începutul acestui an și rezerve de 2 milioane de oameni cu serviciu în ultimii cinci ani, informează Reuters.