Un poliţist alb a ucis un bărbat de culoare neînarmat în Arizona, în timp ce la New York şi în alte oraşe din Statele Unite au loc manifestaţii de protest faţă de moartea în condiţii similare a altor doi afro-americani.
Rumain Brisbon, în vârstă de 34 de ani, a fost reţinut, fiind suspectat că voia să vândă droguri. El a încercat să scape și a refuzat să respecte "mai multe ordine" ale poliţistului, al cărui nume nu a fost dezvăluit.
Agentul de poliție a încercat să-l aresteze, însă acesta a opus rezistență. Brisbon a băgat mâna în buzunar, iar polițistul a crezut că acesta va scoate o armă şi a tras de două ori în pieptul lui Brisbon. În realitate, în buzunarele lui se aflau cutii cu pilule de oxicodonă, un analgezic puternic cu potenţial adictiv, consumat uneori ca drog recreativ.
Brisbon a fost declarat mort la faţa locului, la scurt timp după sosirea pompierilor şi a unor patrule de poliţie, se arată într-un raport al poliției din Phoenix, citat de Agerpres.
Acest incident a avut loc în timp ce America este scandalizată de moartea a doi afro-americani neînarmaţi, Michael Brown la Ferguson şi Eric Garner la New York, ucişi de poliţişti albi care nu au fost inculpaţi.
Mai multe manifestații au avul loc la New York, Washington, Oakland și Ferguson.