Prinţesa Beatrice a Marii Britanii, fiica cea mare a ducelui şi ducesei de York, s-a logodit cu milionarul Edoardo Mapelli Mozzi, un magnat din industria imobiliară, a anunţat joi serviciul de presă de la Palatul Buckingham, citat de Press Association.
Cei doi tineri au început o relaţie în toamna anului 2018, iar tabloidele britanice au început imediat să publice o serie de articole care vorbeau despre căsătoria iminentă a cuplului.
Palatul Buckingham a dat publicităţii o declaraţie de presă: „Ducele şi ducesa de York sunt încântaţi să anunţe logodna alteţei sale regale prinţesa Beatrice de York cu Edoardo Mapelli Mozzi. Alteţa sa regală şi domnul Mapelli Mozzi s-au logodit în timpul unui weekend petrecut în Italia la începutul acestei luni. Nunta lor va avea loc în 2020”, precizează acelaşi comunicat oficială.
Prinţesa Beatrice - nepoată a reginei Elisabeta a II-a şi a ducelui de Edinburgh - ocupă locul al nouălea în ordinea de succesiune la tronul britanic şi este una dintre verişoarele prinţilor William şi Harry.
Doar primele şase persoane din linia de succesiune la tron au nevoie de aprobarea reginei pentru a se căsători, însă, potrivit presei, este foarte probabil ca regina Elisabeta a II-a să fi fost una dintre primele persoane care au fost informate în legătură cu apropiata căsătorie a prinţesei Beatrice.
Sora ei mai mică, prinţesa Eugenie, s-a căsătorit la capela St. George de pe domeniul Castelului Windsor, în octombrie 2018.
Ceremonia, la care au participat 800 de invitaţi, inclusiv numeroase celebrităţi, a fost televizată, iar prinţesa Eugenie şi soţul ei, Jack Brooksbank, au participat apoi la o procesiune specială, plimbându-se cu trăsura pe străzile din Windsor.
Tatăl celor două prinţese britanice, prinţul Andrew a provocat o serie de controverse în ultimele săptămâni datorită legăturilor sale cu finanţistul pedofil Jeffrey Epstein.
Virginia Giuffre, care afirmă că a fost o victimă a lui Jeffrey Epstein, a declarat că a fost forţată să întreţină raporturi sexuale cu ducele de York.
Prinţul Andrew şi biroul de presă al Palatului Buckingham au negat cu fermitate aceste acuzaţii.
Prinţul Andrew şi fosta lui soţie, Sarah Ferguson, care a fost exclusă din familia regală în urma unui scandal de presă, doresc ca prinţesa Beatrice să beneficieze în ziua nunţii sale de acelaşi tratament regal de care a beneficiat şi sora ei mai mică, prinţesa Eugenie.
Aceasta va fi cea de-a patra nuntă organizată în familia regală britanică în ultimii ani, după cea a ducelui şi ducesei de Sussex şi a prinţesei Eugenie în 2018 şi cea Gabriellei Windsor - fiica prinţului Michael de Kent -, care s-a căsătorit în 2019 cu Tom Kingston.
Prinţesa Beatrice, care s-a despărţit de fostul ei partener de viaţă Dave Clark în 2016 după o relaţie de 10 ani, l-a cunoscut pe dezvoltatorul imobiliar Edoardo Mapelli Mozzi la un eveniment organizat la Palatul St. James din Londra şi găzduit de prinţul Andrew în iunie 2018.
Edoardo este fiul unui fost campion olimpic la schi, contele Alessandro Mapelli Mozii, cu Nikki Shale, şi deţine la rândul său titlul de conte.
Presa britanică afirmă că prinţesa Beatrice a început o relaţie cu Edoardo la scurt timp după ce l-a revăzut pe magnatul imobiliar în 2018, la nunta surorii sale.
Prinţesa Beatrice Elizabeth Mary de York s-a născut a cincea în ordinea de succesiune la tron, pe 8 august 1988. Ea patronează mai multe organizaţii de caritate, inclusiv Forget Me Not Children's Hospice, Teenage Cancer Trust şi Helen Arkell Dyslexia Centre.